Statul a VÂNDUT două întreprinderi de stat cu aproape 28 de MILIOANE de lei
1530
realitatea.net Întreprinderile de stat „Centrul de Reproducere a Păsărilor - Abaclia” din satul Abaclia, raionul Basarabeasca, și „Energoreparații”, instituție pentru reparația utilajului energetic din municipiul Chișinău, și-au găsit, săptămâna trecută, cumpărători.
Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că o persoană fizică a cumpărat prima întreprindere cu 3,650 de milioane de lei, iar o persoană juridică a plătit pentru a doua 24,150 de milioane de lei.
Potrivit APP, cele două întreprinderi au fost privatizate la un preţ cu 200 de mii de lei mai mare decât cel solicitat de stat.
„Prețul integral al bunurilor respective, acceptat de Comisie în sumă de 27,8 milioane de lei, urmează a fi achitat în bugetul de stat în termen de 30 de zile. Suplimentar, conform Legii bugetului de stat, cumpărătorii de la fiecare tranzacţie achită impozitul privat în mărime de 1%”, se arată într-un comunicat al Agenției.
Aceeași sursă anunță că, în perioada 15-17 octombrie curent, la Bursa de Valori se vor desfăşura licitaţii „cu strigare” pentru privatizarea pachetelor de acţiuni care constituie proprietate publică de stat din încă 28 de societăţi pe acţiuni.
26.12.2025
14:28
519
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
24.12.2025
14:55
1243
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
1127
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
23.12.2025
21:20
1711
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
19.12.2025
18:49
1684
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
16:25
1584
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
14:55
1976
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
13:55
1344
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
10:01
1660
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
18.12.2025
18:48
1412
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
26.12.2025
22:01
4
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
307
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
277
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
416
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
327
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
502
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
337
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
412
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
364
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
26.12.2025
17:12
322
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
392
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
15:33
460
Curtea de Apel reconfirmă vinovăția unui fost judecător în scandalul "Laundromat", fără a aplica o pedeapsă din cauza prescripției
26.12.2025
15:17
598
Sondaj: Cetățenii moldoveni doresc ca ajutorul României să ajungă direct la ei, evitând autoritățile centrale
26.12.2025
14:28
510
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
26.12.2025
13:07
459
Zelenski și Trump pregătesc întâlnirea pentru discuții cruciale înainte de Anul Nou în contextul războiului din Ucraina
26.12.2025
12:28
582
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
518
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
26.12.2025
11:19
524
Tânăr de 23 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru multiple infracțiuni, inclusiv furt de trotinete și conducere sub influența alcoolului
26.12.2025
10:49
516
Bărbat din Vulcănești, condamnat cu suspendare pentru tentativa de incendiere a Procuraturii
26.12.2025
08:40
772
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
26.12.2025
07:53
648
Horoscopul zilei 26.12.2025
26.12.2025
07:38
853
Moscova deschisă pentru negocieri privind un document de neagresiune către NATO
26.12.2025
07:23
613
Zelenski vede progrese promițătoare în discuțiile de pace cu emisarii americani privind conflictul Ucraina-Rusia
25.12.2025
22:47
1795
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
1210
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














