Statele Unite au autorizat pentru prima dată un medicament împotriva depresiei postpartum
1419
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a anunţat vineri că a autorizat pentru prima dată un medicament pentru tratamentul depresiei postpartum, o afecţiune cu care se confruntă multe femei după naştere, însă considerată mult timp un subiect tabu, relatează AFP și Agerpres.
Zurzuvae, produs de laboratoarele Sage Therapeutics, este ,,primul medicament oral indicat pentru tratamentul depresiei postpartum la adulţi", a declarat FDA într-un comunicat.
O tulburare fizică şi psihică care poate dura câteva luni, depresia postpartum este o ,,situaţie gravă şi potenţial fatală, în timpul căreia femeile simt tristeţe, un sentiment de vinovăţie, de inutilitate", a declarat Tiffany Farchione, şefa departamentului de psihiatrie din cadrul FDA.
În fiecare an, aproximativ o jumătate de milion de femei din SUA suferă de depresie postpartum.
,,A avea acces la un medicament pe cale orală va fi o opţiune benefică pentru multe dintre aceste femei care se confruntă cu sentimente extreme şi care, uneori, pun viaţa în pericol", în special prin gânduri suicidare, a afirmat Tiffany Farchione în comunicat.
Potrivit a două studii citate de FDA, pacientele care au primit Zurzuvae ,,au prezentat îmbunătăţiri semnificativ mai bune ale simptomelor lor decât cele din grupul placebo".
Autorităţile recomandă administrarea unui comprimat de 50 mg în fiecare seară, timp de 14 zile. Preţul acestuia nu a fost dezvăluit.
În prezent, aproximativ una din opt femei care au născut prezintă simptome de depresie postpartum şi, dintre acestea, doar un sfert primesc tratament, subliniază Asima Ahmad, manager medical al companiei Carrot Fertility.
Deşi ,,există o serie de medicamente care tratează depresia, zuranolona (ingredientul activ), studiat ca tratament pentru depresia postpartum, are o eficacitate mai rapidă şi o perioadă de tratament mai scurtă decât alte medicamente deja disponibile", afirmă specialista.
Zurzuvae poate începe să-şi facă efectul după doar trei zile de tratament, a subliniat ea.
Agenţia Medicamentului recomandă femeilor care urmează tratamentul să nu conducă în timpul administrării acestuia, din cauza efectelor secundare.
23.09.2026
09:45
23.09.2026
09:30
23.09.2026
09:05
23.09.2026
09:00
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
09:30
23.09.2026
09:23
23.09.2026
09:05
23.09.2026
09:00
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
















