Spionajul ucrainean anunță că se urmărește „eliminarea lui Putin”. Cine mai e pe lista neagră
1746
Profimedia
Eliminarea lui Vladimir Putin este „o prioritate absolută”, anunţă adjunctul directorului serviciului militar ucrainean de informaţii, Vadim Skibiţki. Fondatorul PMC Wagner, Evgheni Prigojin, este şi el o altă ţintă pentru Kiev, spune oficialul ucrainean.
„El este în capul listei noastre”, dă asigurări şeful reţelei militare de spionaj.
El consideră că războiul Rusiei din Ucraina se va încheia doar prin moartea comandantului suprem al armatei ruse, care coordonează ofensiva rusă şi decide ceea ce se întâmplă pe front.
El recunoaşte însă că Putin este o ţintă dificilă, deoarece stă închis mai tot timpul. „Până la urmă, fiecare va trebui să dea socoteală pentru faptele sale”, declară Skibiţki.
„Putin îşi dă seama că ne apropiem tot mai mult de el, dar îi este totodată frică să nu fie ucis de-ai lui”, declară Skibiţki cotidianului Die Welt, conform News.ro.
Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre o consolidare a măsurilor de protecţie a lui Vladimir Putin, dă asigurări că FSB „îşi cunoaşte meseria şi ştie ce face”.
Peskov declară că interviul lui Skibiţki este o confirmare a faptului că Rusia a avut dreptate să lanseze „operaţiunea militară specială” în Ucraina, în urmă cu 15 luni.
„Regimul terorist vorbeşte despre aspiraţiile sale teroriste. Operaţiunea militară specială este mai mult decât justificată, mai mult decât necesară şi trebuie să fie efectuată prin realizarea obiectivelor sale”, a declarat Peskov.
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















