SONDAJ // Kamala Harris este apreciată mai mult decât Donald Trump după dezbaterea televizată
960
Un sondaj prezentat de televiziunea CNN arată că vicepreşedinta Statelor Unite, democrata Kamala Harris, este văzută mai favorabil decât fostul preşedinte republican Donald Trump după dezbaterea televizată de marţi seara, 10 septembrie, în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din SUA.
Rezultatele preluate de dpa arată că dintre cei chestionaţi 45% şi-au exprimat o opinie favorabilă despre Harris, faţă de numai 39% pentru Trump. Opiniile negative arată de asemenea un avantaj pentru vicepreşedintă: doar 44% aprecieri nefavorabile, faţă de 51% pentru contracandidatul care încearcă să revină la Casa Albă.
Trump a ieşit însă câştigător clar în domeniul economic, unde a părut mai competent decât Harris; scorurile celor doi au fost de 55%, respectiv 35%.
Sondajul a fost efectuat de o organizaţie de specialitate, pentru mai multe mass-media americane, inclusiv CNN, în rândul alegătorilor înregistraţi care au urmărit dezbaterea de la Philadelphia transmisă în direct de ABC.
Este posibil ca dezbaterea să nu fi avut efecte semnificative, apreciază dpa, menţionând că 82% din respondenţi au afirmat că confruntarea nu le-a influenţat intenţia de vot la scrutinul prezidenţial din noiembrie.
Urmărită de zeci de milioane de americani, dezbaterea prezidențială din SUA de marți, 10 septembrie, a creat și mai multe momente virale pe rețelele de socializare. Atât reacțiile internauților, cât și analiza BBC, o arată câștigătoare de democrata Kamala Harris, în timp ce Trump a prezentat o nouă idee halucinantă: imigranții din SUA ar mânca animalele de companie ale americanilor.
20.08.2026
03:33
20.08.2026
03:06
20.08.2026
01:46
20.08.2026
01:44
20.08.2026
01:11
20.08.2026
01:01
20.08.2026
00:26
19.08.2026
23:07
19.08.2026
20:58
19.08.2026
20:50
20.08.2026
03:33
20.08.2026
03:06
20.08.2026
01:46
20.08.2026
01:44
20.08.2026
01:11
20.08.2026
01:01
20.08.2026
00:26
19.08.2026
23:07
19.08.2026
20:58
19.08.2026
20:50
19.08.2026
20:19
19.08.2026
19:38
19.08.2026
19:36
19.08.2026
18:49
19.08.2026
18:45
19.08.2026
18:40
19.08.2026
18:24
19.08.2026
18:22
19.08.2026
18:12
19.08.2026
18:04
19.08.2026
17:37
19.08.2026
16:54
19.08.2026
16:33
19.08.2026
16:31
19.08.2026
16:31
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
















