Stiri

Societatea civilă îi solicită UE să MONITORIZEZE fondurile europene alocate R. Moldova

Social 21.04.2015 18:16 Vizualizări1193
Societatea civilă îi solicită UE să MONITORIZEZE fondurile europene alocate R. Moldova

Peste 20 de organizații neguvernamentale din R. Moldova, printre care Asociația „Promo-LEX”, Fundația Est-Europeană, Centrul „Expert-Grup” și Clubul Femeilor 50/50, membre ale Platformei Societății Civile „Pentru Europa”, au semnat astăzi o Declarație pe care au trimis-o tuturor ambasadelor și partenerilor de dezvoltare ai R. Moldova.

Prin Declarația cu privire la transparența și monitorizarea utilizării fondurilor europene, ONG-urile semnatare îi solicită Uniunii Europene să instituie un control riguros asupra gestionării fondurilor și granturilor europene, pentru a nu permite folosirea acestora în alte scopuri decât cele prevăzute în acordurile de finanțare.

„Partidele proeuropene care au acces la guvernare după anul 2009 și-au stabilit obiectiv prioritar integrarea europeană a Republicii Moldova, drept condiție esențială pentru dezvoltarea și modernizarea țării. (…) Ajunse însă la guvernare, partidele proeuropene s-au autoasociat cu procesul de integrare europeană, considerând că vor fi susținute de UE în orice împrejurări. (…) În ultimii ani, sub paravanul integrării europene, autoritățile au încuviințat numeroase abuzuri, inclusiv la capitolul utilizării fondurilor externe, fapt care nu poate fi asociat procesului de integrare europeană”, se arată în Declarația Platformei Societății Civile „Pentru Europa”.

Pentru a evita abuzurile, societatea civilă îi solicită Uniunii Europene „să nu mai tolereze derapajele antieuropene și antidemocratice ale autorităților R. Moldova, să condiționeze mai restrictiv oferirea asistenței R. Moldova pentru a evita acțiunile antieuropene și antidemocratice ale autorităților, să stabilească niște condiționalități foarte clare pentru Guvernul R. Moldova în ceea ce privește valorificarea resurselor financiare, să susțină eforturile societății civile în elaborarea metodologiilor de monitorizare a impactului cheltuielilor realizate de Guvern din fonduri europene, inclusiv la capitolul promovării parcursului european al R. Moldova, precum și să ceară autorităților să respecte transparența procesului de luare a deciziilor și eficiența dialogului public-privat, luând în considerare angajamentele R. Moldova în cadrul Acordului de Asociere”.

Platforma Societății Civile „Pentru Europa” consideră că, odată realizate aceste condiții, ele vor permite redarea încrederii cetățenilor R. Moldova în structurile europene și în Uniunea Europeană.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4661 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.42 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri