09:01:24 09.02.2026
Stiri

Sir Alex Ferguson revine ca antrenor al lui Manchester United: „Abia aştept să mă reîntâlnesc cu jucătorii”

Sport 21.03.2017 14:15 Vizualizări1564
Sir Alex Ferguson revine ca antrenor al lui Manchester United: „Abia aştept să mă reîntâlnesc cu jucătorii” prosport.ro

Sir Alex Ferguson revine ca antrenor al formaţiei engleze Manchester United cu ocazia unui meci amical organizat în data de 4 iunie pentru a onora prezenţa de lungă durată a mijlocaşului Michael Carrick în cadrul clubului, notează Mirror.

Michael Carrick, în vârstă de 35 de ani, este al doilea cel mai longeviv jucător al lui Manchester United, după Wayne Rooney, având 11 ani şi 444 de apariţii la gruparea de pe Old Trafford.

Sir Alex Ferguson, cel mai important antrenor din istoria Marii Britanii, va sta pe banca tehnică a echipei "Manchester United 2008 XI", în meciul amical împotriva formaţiei intitulate "Michael Carrick All Star XI", care va fi antrenată de către Harry Redknapp.

Sir Alex Ferguson, în vârstă de 75 de ani, s-a retras din activitate în 2013, având în palmares 13 titluri în Premier League, 2 trofee ale Ligii Campionilor şi 5 Cupe ale Angliei.

„Abia aştept să mă reîntâlnesc cu jucătorii. Sincer, nu îmi e dor să antrenez. Îmi lipseşte atmosfera meciurilor importante, dar am luat o decizie şi mă simt bine. Nu trebuie să mă mai îngrijorez în legătură cu presa, cu impresarii fotbaliştilor. Sunt entuziasmat că Michael Carrick a primit un meci testimonial. Jucătorii tind să stea foarte mult timp la Manchester United. Totodată, intenţiile caritabile ale lui Michael sunt onorabile, vrea să dea puţin din succesul său comunităţii", a spus Sir Alex Ferguson pentru site-ul oficial al lui Manchester United.

Edwin van der Sar, Gary Neville, Rio Ferdinand, Paul Scholes şi Ryan Giggs, foşti jucători ai lui United, precum şi alte staruri ale fotbalului englez, Steven Gerrard, Frank Lampard sau Michael Owen, au confirmat că vor juca în acest meci.

Fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate Fundaţiei Michael Carrick, care se ocupă cu ajutorarea tinerilor fără posibilităţi financiare.

Michael Carrick a debutat în Premier League în 1999, la West Ham United, sub comanda antrenorului Harry Redknapp. Mijlocaşul s-a transferat la Manchester United în 2006, de la Tottenham, şi a câştigat Liga Campionilor (2008), cinci campionate (2007, 2008, 2009, 2011, 2013), o Cupă a Angliei (2016), trei Cupei ale Ligii Angliei (2009, 2010, 2017) şi Campionatul Mondial al Cluburilor (2009).

În acest sezon, Michael Carrick are 25 de apariţii, un gol şi o pasă decisivă pentru Manchester United. Contractul său expiră în vara acestui an, iar mijlocaşul ar putea să se retragă dacă nu va primi o ofertă de prelungire.

„Probabil că mă voi retrage dacă nu voi mai juca pentru United. Pur şi simplu nu mă văd jucând pentru alt club în acest moment, mai ales în Anglia. Vreau să contribui cât mai pot pentru acest club. Înţeleg că nu mai pot să joc meci de meci şi nu am o problemă cu asta. Dar nu vreau să rămân doar pentru că sunt de mulţi ani în cadrul clubului", a spus recent Michael Carrick, citat de Mirror.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
08.02.2026 08:41 665 Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026 07:54 901 Horoscopul zilei 07.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.02 1 RON 3.94 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte