Stiri

Serghei Lavrov susține că „războiul” dintre Rusia și Occident nu mai este unul hibrid, ci aproape real

Actualitate 23.01.2023 18:29 Vizualizări1120
Serghei Lavrov susține că „războiul” dintre Rusia și Occident nu mai este unul hibrid, ci aproape real

Ceea ce se întâmplă în Ucraina nu mai este un hibrid, ci un adevărat război între Occident și Rusia, a declarat luni ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, citat de TASS.

„Când vorbim despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, vorbim despre faptul că acesta nu mai este un război hibrid, ci unul real, pe care Occidentul îl pregătește de multă vreme împotriva Rusiei, încercând să distrugă tot ce este rusesc, de la limbă la cultură, care există în Ucraina de secole, și să le interzică oamenilor să-și vorbească limba maternă”, a afirmat șeful diplomației ruse.

„Atât fostul președinte [al Ucrainei Ucrainei, Petro] Poroșenko, cât și actualul [Volodimir] Zelenski, care au fost aleși sub sloganul instaurării păcii, imediat după ce au fost aleși s-au transformat în președinți de război, președinți rusofobi”, a mai spus Lavrov după discuțiile cu ministrul sud-african de Externe Naledi Pandor, șeful diplomației ruse aflându-se într-o vizită oficială în țara africană.

Lavrov a acuzat de asemenea că Ucraina a adoptat legi care interzic învăţământul în limba rusă, mass-media în limba rusă, „legi care chiar interzic, de fapt, folosirea limbii ruse în viaţa de zi cu zi”, potrivit acestuia.

„Orice contact cultural legat de limba rusă este interzis. Și toate acestea sunt susținute de Occident. Așa cum Occidentul susține marșurile regulate ale neonaziștilor cu svastici, cu simbolurile diviziilor, care au fost interzise de Tribunalul de la Nürnberg, sunt recunoscuți drept criminali. Occidentul susține toate acestea”, a mai susținut el în Africa de Sud.

Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că a pregătit un Holocaust pentru ruși

Noile comentarii ale șefului diplomației ruse vin după ce miercurea trecută acesta a făcut o serie de afirmații halucinante, acuzând țările occidentale că au pregătit o „soluție finală” pentru „chestiunea rusească”, o referință directă la exterminarea organizată a evreilor în timpul Germaniei naziste.

„Statele Unite, prin interpusul său Ucraina, poartă un război împotriva țării noastre cu aceeași sarcină: soluția finală a chestiunii rusești”, le-a declarat el reporterilor în timpul conferinței sale de presă anuale pentru 2022, după ce aceasta fost amânată pentru începutul anului în curs, transmite Hotnews.

„Exact cum Hitler a dorit o soluție finală la chestiunea evreiască, acum, dacă citiți ce spun politicienii occidentali (...) ei spun clar că Rusia trebuie să sufere o înfrângere strategică”, a subliniat el, pentru a nu lăsa loc de interpretare pentru cuvintele sale.

În mod interesant, săptămâna trecută Lavrov a acuzat de asemenea Statele Unite că au pregătit terenul pentru conflictul din Ucraina, dar a descris conflictul declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie drept ca făcând parte dintr-un „război hibrid” dus de Occident împotriva Moscovei.

Propaganda rusă susține de luni de zile că Rusia se luptă de fapt în Ucraina împotriva NATO și a „Occidentului colectiv”, pentru a explica seria de înfrângeri și regrese umilitoare suferite de forțele armate ale țării.

Putin însuși a vorbit despre așa-zisul „Occident colectiv”, la fel ca mulți alți oficiali de la Moscova, termenul părând a fi intrat în limbajul uzual al propagandei rusești.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 26.08.2026 26.08.2026 13:10 467 Horoscopul zilei 26.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri