Șefa unei grădinițe din Chișinău, DEMISĂ: Bani strânși ilegal de la părinți și copii alimentați cu bani mai puțini decât cei alocați
1978
Directoarea grădiniței nr. 53 din sectorul Centru al capitalei a fost concediată.
Anunțul a fost făcut de Primăria Chișinău care susține că decizia de eliberare din funcţie a acesteia a fost luată după un control inopinat desfăşurat în cadrul instituţiei, efectuat de inspectorii Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport la sesizarea mai multor părinţi ai căror copii frecventează această grădiniţă.
„Controlul a stabilit, printre altele că, în luna august 2017, în cadrul instituţiei au fost colectaţi bani pentru evacuarea gunoiului, în urma lucrărilor de reparaţie capitală a acoperişului, deşi aceste lucrări au fost efectuate de către un agent economic. De asemenea, s-a constatat că la organizarea procesului de alimentaţie a copiilor din instituţie nu se respectă cerinţele de alimentaţie în conformitate cu meniul-model aprobat de Centrul de Sănătate Publică şi coordonat de Direcţia educaţie de sector. În acelaşi timp, pe parcursul lunilor mai – iunie 2018, copiii care frecventează grădiniţa au fost alimentaţi cu o normă bănească mai mică decât norma aprobată de Consiliul municipal Chişinău. Concomitent, în cabinetul medical au fost depistate medicamente cu termen expirat”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Chișinău.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
01.09.2026
22:23
01.09.2026
21:33
01.09.2026
21:06
01.09.2026
20:46
01.09.2026
20:27
01.09.2026
19:45
01.09.2026
19:32
01.09.2026
18:46
01.09.2026
18:17
01.09.2026
18:16
01.09.2026
18:14
01.09.2026
17:59
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
01.09.2026
16:17
01.09.2026
16:02
01.09.2026
15:41
01.09.2026
15:23
01.09.2026
15:08
01.09.2026
14:44
01.09.2026
14:32
01.09.2026
14:30
01.09.2026
14:10
01.09.2026
13:24
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova

















