Scenariul dezastruos în cazul unui război nuclear SUA-Rusia: 34 de milioane de oameni ar muri, numai în primele ore. „Europa ar fi incinerată”. Moscova ar da prima lovitură
2496
Posibilitatea declanşării unui război nuclear între SUA şi Rusia devine un scenariu tot mai plauzibil. Doar în primele ore de la începerea conflictului dintre cele două super puteri 34 de milioane de oameni ar muri, iar nu mai puţin de 57 de milioane ar fi răniţi, arată un studiu.
Peste 90 de milioane de persoane şi-ar pierde viaţa sau ar fi răniţi în cazul unui război nuclear între Statele Unite şi Rusia, arată o simulare realizată de cercetători de la Universitatea Princeton, SUA, scrie The Independent, citat de gandul.info.
Acest scenariu devastator a devenit tot mai credibil în ultimii doi ani, ţinând cont de faptul că cele două puteri nucleare au renunţat la tratatele pentru controlul armelor.
Pe lângă cei 34 de milioane de oameni care ar muri şi cei 57 de milioane de oameni răniţi doar în primele ore, Europa ar fi incinerată nuclear, susţin cercetătorii.
„În speranţa de a opri avansarea SUA-NATO, Rusia lansează un atac nuclear de avertisment din Kaliningrad. NATO răspunde cu un singur atac nuclear tactic. Pe măsură ce linia nucleară este trecută, lupta creşte în intensitate la stadiul de război nuclear tactic în Europa. Rusia trimite 300 de focoase nucleare pentru a lovi bazele NATO şi trupele care avansează. NATO răspunde cu un atac prin care lansează 180 de focoase nucleare” cam aşa arată o parte din scenariul imaginat de oamenii de ştiinţă.
Urmează sute de atacuri noi de ambele părţi. Washington-ul şi Moscova ar urma să atace centrele populate, cu câte 10 rachete către fiecare oraş, lansate, cel mai probabil, de pe submarine, mai menţionează cercetătorii.
Prima explozie nucleară simulată s-ar produce lângă Wrocław, Polonia, susţin aceştia.
Întrebaţi dacă au luat în calcul şi scenariul în care NATO ar fi prima care lansează un atac nuclear, cercetători au explicat că „acest scenariu a fost dezvoltat pe baza unui conflict convenţional SUA-NATO VS Rusia, cu Moscova lansând un atac cu armă nucleară pentru „de-escaladare” în acord cu strategia militară din prezent a Moscovei.”
Sam Dudin, cercetător la Royal United Services Institute, a susţinut că scenariul ăsta, al distrugerii reciproce, nu este posibil, pentru că politica SUA din 1950 încoace este să evite un război convenţional cu Rusia. Nici Kremlinul nu vrea un război cu NATO, a adăugat Dudin.
27.12.2025
08:05
384
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
370
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
361
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
417
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
751
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
723
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
686
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
621
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
819
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
641
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
913
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
635
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
27.12.2025
08:05
378
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
364
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
357
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
413
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
747
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
716
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
683
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
618
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
816
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
639
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
910
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
632
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
610
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
585
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
26.12.2025
17:12
502
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
599
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
15:33
656
Curtea de Apel reconfirmă vinovăția unui fost judecător în scandalul "Laundromat", fără a aplica o pedeapsă din cauza prescripției
26.12.2025
15:17
858
Sondaj: Cetățenii moldoveni doresc ca ajutorul României să ajungă direct la ei, evitând autoritățile centrale
26.12.2025
14:28
693
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
26.12.2025
13:07
635
Zelenski și Trump pregătesc întâlnirea pentru discuții cruciale înainte de Anul Nou în contextul războiului din Ucraina
26.12.2025
12:28
748
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
684
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
26.12.2025
11:19
691
Tânăr de 23 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru multiple infracțiuni, inclusiv furt de trotinete și conducere sub influența alcoolului
26.12.2025
10:49
643
Bărbat din Vulcănești, condamnat cu suspendare pentru tentativa de incendiere a Procuraturii
26.12.2025
08:40
888
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
26.12.2025
07:53
764
Horoscopul zilei 26.12.2025
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














