Stiri

„Satan II”, noul sistem al Rusiei de rachete nucleare, este acum operațional în războiul din Ucraina, anunță șeful Roscosmos

Actualitate 02.09.2023 17:22 Vizualizări1953
„Satan II”, noul sistem al Rusiei de rachete nucleare, este acum operațional în războiul din Ucraina, anunță șeful Roscosmos Profimedia
Poză simbol

Rusia afirmă că cel mai nou sistem al său de arme nucleare, reprezentat de rachetele balistice intercontinentale Sarmat, este începând de acum operațional, relatează sâmbătă, 2 septembrie, CNN.

„Complexul strategic Sarmat a fost pus în serviciu de luptă”, a declarat Iuri Borisov, directorul general al agenției spațiale ruse Roscosmos, într-o apariție media.

Sistemul trebuia să intre în serviciu de luptă la sfârșitul anului 2022. Sarmat va înlocui, în arsenalul strategic al Rusiei, rachetele Voevoda din epoca sovietică, cunoscute sub denumirea NATO SS-18 „Satan”.

Ca succesor al SS-18, sistemul de rachete balistice intercontinentale Sarmat a fost supranumit în Occident „Satan II”.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat în luna aprilie a anului trecut că sistemul Sarmat va fi capabil să lanseze mai multe focoase nucleare până în zona continentală a Statelor Unite – și va „da de gândit celor care încearcă să amenințe Rusia”, amintește Libertatea.

La vremea respectivă, analiștii occidentali au declarat pentru CNN că amenințarea pe care o reprezintă Satan II pentru SUA și aliații săi este „extrem de scăzută” și că testarea armei de către Putin ar fi putut avea ca scop ascunderea eșecurilor militare ruse în războiul din Ucraina.

La fel ca SS-18, Sarmat poate transporta zece și, eventual, mai multe focoase nucleare care pot lovi ținte independente, având o rază de acțiune de până la 18.000 de kilometri (sau aproximativ 11.185 de mile), potrivit Missile Defense Project, un program din domeniul securității desfășurat la Center for Strategic and International Studies.

Analiștii anticipează ca sistemul Sarmat va înlocui rachetele Voevoda în proporție de 1-la-1. Hans Kristensen, director al Proiectului de informații nucleare de la Federația Oamenilor de Știință Americani, a comparat Satan II cu un „facelift” pentru SS-18 din epoca sovietică, deși a spus că există „probabil unele îmbunătățiri sub capotă”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.25 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri