S-a trezit din comă după 12 ani, însă primele cuvinte au îngrozit familia și medicii. Ce a spus tânărul
2433
Martin Pistorius, din Africa de Sud, a petrecut mai bine de un deceniu în comă. Martin avea 12 ani când, într-o zi, s-a întors bolnav de la şcoală. Starea lui s-a înrăutăţit. Şi-a pierdut controlul muşchilor şi a încetat să comunice.
Doctorii au fost siguri că este vorba de o boală neurodegenerativă şi le-au spus părinţilor că băiatul nu mai este conştient de lumea din jurul lui.
După 12 ani de comă, Martin s-a trezit din comă şi spunea că a fost conştient în toată această perioada, dar nimeni nu a observat asta. Acum, el nu poate să vorbească şi foloseşte de un computer pentru a comunica.
Bărbatul spune că aşa a aflat cum sunt cu adevărat oamenii, atunci cănd cred că nimeni nu îi vede. Într-o seară mama lui, crezând că e inconştient, i-a spus: “Sper să mori!”. Femeia regretă acum că a spus asta.
„Pentru ea, fiul ei murise deja de cănd avea 12 ani. Am fost foarte trist si supărat, dar am inteles-o’’, spunea Martin atunci, transmite bzi.ro.
Martin a fost tratat cu brutalitate prin aziluri, dar cea mai mare suferință era să fie lăsat cu orele în fața televizorului. Reușea să se sustragă evadând în propria imaginație.
Mai mult, Martin a spus că nu a existat niciun spital în care a trăit în cei 12 ani, în care să nu fi văzut cazuri de abuz verbal fizic sau sexual.
Unul dintre fizioterapeuții din aceste spitale a observat că Martin e conştient şi poate să comunice cu ajutorul ochilor. Aşa a început recuperarea. El a reuşit să termine o facultate şi să se căsătorească. „Nu subestimaţi puterea minţii şi importanța iubirii”, a spus Martin
Bărbatul a publicat și o carte în care și-a spus povestea – „Ghost Boy: My Escape From a Life Locked Inside My Own Body” (n.r. „Băiatul fantomă – Evadarea dintr-o viață închisă în propriul trup”).
08.05.2026
20:18
143
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
177
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
227
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
367
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
375
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
327
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
307
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
313
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
382
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
363
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
08.05.2026
19:05
179
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
321
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
337
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
295
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
281
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
288
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
352
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
337
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
08.05.2026
16:12
316
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Ciprului, în prima vizită bilaterală a unui șef de stat cipriot în Republica Moldova
08.05.2026
16:05
332
Maia Sandu obține promisiunea Kajei Kallas de a dubla sprijinul UE pentru securitatea și parcursul european al Moldovei
08.05.2026
16:02
402
Fost șef din Primăria Chișinău și compliceul său, 7 și 8 ani de închisoare pentru escrocherie cu achiziții publice fictive
08.05.2026
15:50
317
Ministerul Energiei cheamă companiile la un webinar OPEM despre piețele de energie electrică pe termen scurt din Republica Moldova
08.05.2026
15:43
327
Decada valorilor general‑umane, lansată în școlile din Moldova pentru promovarea educației civice și a parcursului european
08.05.2026
15:38
418
Moldova reevaluează zăcămintele de petrol și gaze din sudul țării pentru a extinde exploatarea și securitatea energetică
08.05.2026
15:00
364
Șoferiță din Chișinău, condamnată la închisoare după ce a condus băută și a provocat un accident rutier
08.05.2026
14:20
442
Cod galben de ploi puternice, 09–10 mai 2026
08.05.2026
13:04
375
Moldova, la masa marilor decizii privind finanțarea transportului rezilient la summitul ITF de la Leipzig
413
Traficant de femei dintr-un grup criminal organizat, condamnat la 12 ani de închisoare pentru exploatarea moldovencelor în Spania
08.05.2026
12:05
533
Elevii Liceului „Orizont” din Chișinău au adus Republicii Moldova patru medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică
08.05.2026
11:54
591
Maia Sandu, la Chișinău, în ajunul Zilei Europei: Moldova modernizează statul, își întărește securitatea și își confirmă cursul ferm de integrare în Uniunea Europeană
08.05.2026
11:29
447
AGCO lansează noi tractoare în Moldova și discută cu MAIA modernizarea fermelor și sprijinul pentru fermieri
08.05.2026
11:22
478
MEC schimbă regulile pentru anul de studii 2026-2027: plan-cadru actualizat, mai multă flexibilitate pentru elevi și autonomie sporită pentru școli
08.05.2026
10:55
628
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă a survolat ILEGAL R. Moldova. Spațiul aerian din sudul țării, închis
08.05.2026
09:54
609
ULTIMA ORĂ // Un fost deputat PCRM-PDM, trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită. Acesta riscă până la 15 ani de închisoare
08.05.2026
08:23
480
Horoscopul zilei 08.05.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














