Rușii nu sunt interesați să RUPĂ contractul de furnizare a gazelor cu R. Moldova. „Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, solicită PRELUNGIREA acordului, chiar dacă nu se va reuși efectuarea auditului asupra datoriilor
2500
Federația Rusă nu ar fi interesată să rupă contractul de furnizare a gazelor în R. Moldova, chiar dacă acordul semnat toamna trecută prevede expres efectuarea, până la 1 mai 2022, a unui audit privind pretinsele datorii istorice de circa 720 de milioane de dolari.
Directorul „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a expediat astăzi o scrisoare companiei-mamă „Gazprom”, prin care solicită prelungirea înțelegerii și după 1 mai.
„S.A „Moldovagaz” a expediat o scrisoare pe adresa „Gazprom”, prin care solicităm extinderea perioadei de valabilitate a acordului în privința auditării și semnării unei înțelegeri privind stingerea datoriilor istorice. Conform protocolului din 29 octombrie 2021, acest acord trebuie semnat înainte de 1 mai 2022”, a menționat Vadim Ceban.
Potrivit protocolului adițional contractului semnat cu „Gazprom”, până la data de 1 mai, partea moldovenească urma să realizeze un audit al datoriilor istorice ale „Moldovagaz”, în baza căruia urma să fie stabilit calendarul de achitare a datoriilor. Potrivit reprezentanților Guvernului, războiul din Ucraina ține la distantă companiile străine de audit, care nu acceptă să vină acum în R. Moldova.
„Un scenariu ar fi să se convină ca termenul de 1 mai să fie amânat pentru o altă dată. Al doilea scenariu este ca „Gazprom” să decidă să nu mai furnizeze gaz pentru R. Moldova și atunci vom ieși pe piață și vom cumpăra gaz de pe piață. Noi ne pregătim și de scenariul doi. Acum capacităm „Energocom”, lucrăm la un proiect, iar în luna mai va fi și decizia BERD pe acest subiect, ca să avem suficiente resurse financiare pentru eventuale capacități de stocare a gazului sau capacități de procurare a gazului. Stocarea o vom face în România”, a declarat anterior vicepremierul Andrei Spînu.
Citește și: R. Moldova nu va rămâne fără gaze naturale rusești de la 1 mai: „Nu cred că acum Kremlinul este gata să renunțe la regiunea transnistreană”
12.09.2025
10:45
09.09.2025
16:35
08.08.2025
07:04
23.05.2025
17:20
23.05.2025
16:56
21.01.2025
12:33
20.01.2025
15:14
30.12.2024
10:27
13.12.2024
11:14
27.11.2024
09:30
17.07.2026
10:56
17.07.2026
10:26
17.07.2026
09:50
17.07.2026
09:07
17.07.2026
08:28
17.07.2026
08:04
17.07.2026
07:40
17.07.2026
07:30
17.07.2026
01:16
16.07.2026
22:53
16.07.2026
21:57
16.07.2026
21:42
16.07.2026
19:55
16.07.2026
19:28
16.07.2026
19:25
16.07.2026
19:04
16.07.2026
17:21
16.07.2026
16:46
16.07.2026
16:40
16.07.2026
16:15
16.07.2026
15:45
16.07.2026
15:35
16.07.2026
15:16
16.07.2026
15:12
Urmărire ca în filme pe traseul Chișinău–Anenii Noi: tânăr de 27 de ani, condamnat la 1 an și 6 luni pentru răpirea unui Mercedes și avarierea a două mașini de poliție
MEC accelerează consultările pe reforma „Restart” în educație și cheamă Chișinăul să vină cu propuneri la proiectul de lege
Germania își reconfirmă sprijinul pentru reintegrarea Republicii Moldova în discuțiile de la Chișinău cu delegația Bundestagului
Rusia lovește din nou orașul Sumî cu bombe ghidate: infrastructură civilă distrusă în centrul localității


















