Rusia pregătește un ASALT asupra R. Moldova. Socor: „Moscova vrea să preia controlul deplin, iar asta înseamnă CONDAMNAREA integrării în UE pentru totdeauna, asta înseamnă SĂRĂCIE. Moscova va avea 4-5 candidați la prezidențiale, dar nu și Dodon”
2997
Federația Rusă își dorește să preia controlul asupra R. Moldova, iar actuala conducere a Găgăuziei, în frunte cu Evghenia Guțul, bașcanul lui Ilan Șor, a devenit principalul focar de destabilizare a republicii noastre. Pentru ca să-și atingă aceste obiective, Rusia va aloca resurse financiare consistente, inclusiv pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din toamna aceasta, consideră analistul occidental Vladimir Socor, cercetător la Fundația Jamestown.
„Conducerea din Găgăuzia a devenit principalul focar de destabilizare în R. Moldova. Transnistria a pierdut acest rol. Transnistria nu mai poate și nici nu mai dorește să joace rolul de destabilizator al situației din R. Moldova. Acest rol revine acum noii conduceri din Găgăuzia. Moscova, prin intermediul lui Ilan Șor, a instalat această nouă conducere a Găgăuziei cu sarcina de a destabiliza R. Moldova din interior. Găgăuzia nu este interesată în menținerea stabilității spre deosebire de Transnistria”, a declarat Socor, în cadrul unei emisiuni de la RliveTv.
Analistul occidental este convins că Rusia a reușit să unifice toate formațiunile proruse, dar și pe unii care se consideră proeuropeni, într-un bloc comun.
„Reprezentanții partidelor proruse au plecat recent la Moscova - socialiștii, „șoriștii” din Chișinău, „Renaștere” și Evghenia Guțul. Unul după altul s-au dus la Moscova. Ulterior, toți au anunțat că vor participa la Forumul Economic Internațional, care va avea loc în iunie la Sankt Petersburg. Asta înseamnă că au fost invitați și că intenția Moscovei este de a-i așeza pe toți în jurul unei mese, să-i unifice într-un bloc politic, din care să reiasă un candidat pentru alegerile prezidențiale.
Kremlinul va sprijini câțiva candidați în primul tur, dar unul dintre ei va fi cel serios, cu rolul de a intra în al doilea tur. Foarte greu de spus cine va fi acest candidat. Dar sigur nu este Igor Dodon. El a pierdut atâtea alegeri, că a dezamăgit Moscova. Până de curând, Moscova îl părăsise pe Igor Dodon. Dodon a fost înlocuit de Moscova cu Ilan Șor. Dodon a promis de multe ori rușilor că va câștiga alegeri, că se va menține la putere, dar nu a reușit. Dar acum politica rușilor s-a radicalizat. Ce înseamnă această radicalizare? Înainte de războiul declanșat în Ucraina, Rusia nu urmărea să stăpânească R. Moldova. Urmărea doar să stăpânească sistemul din R. Moldova printr-un pachet de acțiuni de blocaj. Rusia dorea să obțină un pachet substanțial de acțiuni cu rolul de blocaj, fără să preia controlul și întreținerea economică a R. Moldova. Dorea să mențină R. Moldova în zona gri, cu guverne instabile de coaliție.
Dar între timp la putere au venit forțe orientate ferm către Europa. Între timp, Rusia a atacat Ucraina și nu mai acceptă noțiunea de neutralitate în țările situate la granița NATO. Astfel, Rusia dorește să obțină controlul deplin asupra R. Moldova”, a subliniat Vladimir Socor.
În cazul în care Rusia va reuși să preia controlul deplin asupra R. Moldova, atunci nu mai poate fi vorba vreodată de integrarea republicii noastre în UE.
„Pentru a obține controlul deplin asupra R. Moldova, Moscova recurge acum la toate forțele politice prorusești din R Moldova, dar și la unele forțe care pretind că-s proeuropene. Care sunt aceste forțe? Eu cred că domnul Ion Ceban (primarul capitalei n.r.). Cred că dânsul este un fals proeuropean, care nu ar promova o politică proeuropeană, dacă va fi ales. Asta e părerea mea. Acum vedem că rușii și-au reamintit și de Igor Dodon. Acum îi adună pe toți, inclusiv noua conducere a Găgăuziei, într-o mare coaliție. Vor mai găsi și alți parteneri declarați sau nedeclarați pentru acest mare front împotriva actualei guvernări.
Rusia va cheltui atât cât e nevoie pentru a schimba conducerea R. Moldova. Vor găsi nu doar partide prorusești, deoarece ele au o valoare limitată. Kremlinul va identifica și niște politicieni moldoveni a căror limbă maternă e româna. Deja am dat un nume. Dar putem avea și alte surprize.
Repet, preluarea controlului de către Rusia ar însemna condamnarea R. Moldova la sărăcie, înapoiere. R. Moldova ar pierde posibilitatea să se dezvolte economic. Nimeni nu ar mai investi în R. Moldova, nu s-ar mai crea locuri de muncă, iar UE nu va mai ține economia R. Moldova la suprafață, pe linia de plutire”, a atenționat Socor.
De asemenea, analistul occidental îi contrazice pe cei care afirmă că Rusia ar livra R. Moldova resurse energetice ieftine, în cazul în care la guvernare ar veni forțele prorusești.
„Rusia nu are cum să livreze resurse energetice ieftine, atât timp cât Ucraina rezistă. Rusia șantaja permanent energetic R. Moldova, dar acum lucrurile s-au schimbat. Dacă e vorba de piața Rusiei pentru produsele moldovenești, atunci e o altă poveste. Piața rusă nu mai este deschisă pentru produsele din R. Moldova. R. Moldova exportă în UE, cu excepția merelor”, a punctat Socor.
Cu referire la situația din Transnistria, Vladimir Socor a precizat că, vrând-nevrând, Tiraspolul va trebui să accepte integrarea în câmpul constituțional al R. Moldova.
„Și asta pentru că Tiraspolul depinde foarte mult de Chișinău și UE acum. Ei sunt izolați de Rusia datorită Ucrainei. Rusia nu are posibilitatea să-și întărească trupele din Transnistria. Marja de manevră a „Sheriffului” a devenit foarte largă. Ei balansează între Rusia, pe de o parte, și Ucraina - R. Moldova - UE. Ei balansează între patru actori, dintre care Rusia e singură. Acest lucru a devenit posibil datorită Ucrainei. Ea izolează Transnistria de Rusia. Dacă se schimbă situația de război în favoarea Rusiei, atunci cei din Tiraspol vor fi obligați, poate chiar contra voinței lor, să îndeplinească dorințele Rusiei. În cazul acesta vor pierde afacerile, vor pierde accesul la piața UE”, a conchis cercetătorul Fundației Jamestown.
06.02.2024
10:14
2403
R. Moldova poate ADERA la UE împreună cu Transnistria, iar oficialii de la Bruxelles au început să pregătească terenul de ceva timp. Socor: „Aderarea R. Moldova la UE în două etape este o idee practică, o abordare sănătoasă”
09.01.2019
12:35
3433
Occidentul și Bucureștiul INSISTĂ pentru o coaliție postelectorală dintre Blocul „ACUM” și PD-ul condus de Vlad Plahotniuc
14.02.2017
13:00
52270
Un analist occidental îl DESFIINȚEAZĂ pe Dodon și consilierii săi: „Este o RUŞINE pentru R. Moldova”
22.12.2015
14:49
5748
SFATUL lui Socor pentru Sturza, Maia Sandu și partidele proeuropene: „S-a CÂȘTIGAT timp”
28.11.2014
16:00
4254
Vladimir Socor: „Moscova nu mai are pârghii de a influența R. Moldova”
22.11.2014
08:30
3108
Este posibil un Maidan la Chișinău după alegeri? Ce spune Vladimir Socor
21.11.2014
14:36
3795
Vladimir Socor vorbește, la Chișinău, despre eventuale COALIȚII după alegeri
21.11.2014
16:16
2142
Un expert spune ce PROMISIUNE trebuie să facă politicienii proeuropeni ca să aibă susținere pe 30 noiembrie
21.12.2013
12:41
2437
Un analist occidental nu le dă NICIO ŞANSĂ comuniştilor, dar ATENŢIONEAZĂ guvernarea
24.04.2013
10:10
1914
Socor: ”Situația din R. Moldova e dezastruoasă”
02.06.2026
09:30
16
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
149
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
183
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
677
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
599
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
841
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
754
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1097
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1178
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1175
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1436
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1445
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1647
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1587
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1423
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1705
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
1728
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
1561
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
1592
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
2223
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
1703
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
1795
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
2026
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
29.05.2026
15:04
1524
Maia Sandu și premierul României, Ilie Bolojan, discuții la Chișinău despre securitatea regională și modernizarea serviciilor publice
29.05.2026
15:03
1416
Sectorul nucifer, pilon strategic al agriculturii: 20 de ani de asociere, investiții noi și extinderea exporturilor în UE
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














