Rusia își dă ARAMA pe FAȚĂ: „Cu ce ocazie să scoatem armata din Transnistria?”


Ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a lăsat să se înțeleagă, într-un interviu acordat portalului Itar-Tass, că Rusia nu intenționează niciodată să-și scoată armata din Transnistria.
Vorbind despre Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (CFE), Serghei Lavrov a declarat că documentul a fost semnat într-un moment când NATO se confrunta cu Uniunea Sovietică și alte țări ale Pactului de la Varșovia.
„După prăbușirea blocului socialist, documentul a fost modificat și adaptat la noile realități. Rusia l-a ratificat, iar Occidentul a anunțat că va semna numai după retragerea forțelor ruse de menținere a păcii din Transnistria. Cu ce ocazie, despre aceasta nu se menționează nimic în document?”, a declarat Lavrov.
Ministrul rus de Externe, de asemenea, a menționat că Tratatul CFE, ca urmare, „a pierdut orice semnificație din cauza refuzului NATO să i se alăture".
Precizăm că atât autoritățile moldovenești, cât și întreaga comunitate internațională au făcut de mai multe ori apel către Federația Rusă să își retragă contingentul militar din Transnistria. Apelurile însă au fost ignorate de Moscova.









































































