Rubio și Lavrov discută un concept nou pentru conflictul din Ucraina, în timp ce Trump devine tot mai frustrat de Putin
1331
Secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat că omologul său rus, Serghei Lavrov, i-a prezentat o „idee nouă” în legătură cu Ucraina în cadrul întâlnirii lor din Malaezia. „Este un concept nou, nu o abordare nouă, pe care îl voi aduce la cunoștința președintelui, pentru a fi discutat”, a spus Rubio. El a subliniat că nu este vorba despre o inițiativă ce va conduce la pace „automat”, dar care ar putea „deschide uşa” către o posibilă soluție.
Întâlnirea dintre Marco Rubio și Serghei Lavrov s-a desfășurat în Kuala Lumpur, în timp ce negocierile între Rusia şi Ucraina sunt în impas. Rubio și-a exprimat frustrarea față de lipsa progreselor în rezolvarea conflictului. „A fost o discuție sinceră și importantă”, a declarat el despre conversația cu Lavrov, menționând că i-a transmis acestuia reproșurile exprimate și de președintele Donald Trump. „Nu există mai multă flexibilitate din partea Rusiei pentru a pune capăt acestui conflict”, a precizat Rubio.
TRUMP, TOT MAI FRUSTRAT DE PUTIN. A doua întâlnire față în față dintre Rubio și Lavrov a avut loc pe fondul intensificării atacurilor ruse asupra Ucrainei. Trump devine din ce în ce mai frustrat de președintele rus Vladimir Putin, pe măsură ce conflictul se prelungește. Dronele și rachetele rusești au lovit capitala ucraineană joi dimineață, forțând mii de oameni să se refugieze în adăposturi. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că Rusia a lansat 18 rachete și 400 de drone către Kiev. Nu au fost comentarii din partea Moscovei cu privire la aceste atacuri.
Trump a revenit la putere, promițând o încheiere rapidă a războiului. Însă a criticat declarațiile lui Putin ca fiind „lipsite de sens”, la o zi după ce a decis reluarea livrărilor de arme defensive către Ucraina. De asemenea, Trump ia în considerare susținerea unui proiect de lege pentru a impune sancțiuni severe Rusiei, discutat și cu Senatul SUA.
DIALOGUL LUI RUBIO CU LAVROV. „A avut loc un schimb de opinii sincer cu privire la reglementarea situației din jurul Ucrainei, Iranului şi Siriei”, a anunțat Ministerul rus de Externe despre întâlnirea dintre Rubio și Lavrov. Părțile au reafirmat dorința de a găsi soluții pașnice, de a restabili cooperarea ruso-americană și de a facilita contactele prin reluarea zborurilor directe. A fost subliniată, de asemenea, importanța continuăriire eforturilor pentru normalizarea misiunilor diplomatice. Dialogul constructiv dintre ministereele externe continuă.
Rubio s-a întâlnit cu Lavrov joi seara, după ce amândoi au participat la o reuniune a Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est. Este prima călătorie a lui Rubio în Asia de când a preluat funcția. Ei s-au întâlnit prima dată în Arabia Saudită, în februarie, în sforțările lui Trump de a restabili relațiile. Kremlinul a declarat că nu este îngrijorat de criticile lui Trump și că va continua să încerce să repare relațiile "rupte" cu Washingtonul. În Italia, la o conferință a țărilor prietene Ucrainei, trimisul special al lui Trump s-a întâlnit cu Zelenski.
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















