România și SUA au făcut o INVESTIȚIE importantă la Costești
1797
dai.md O casă modernă de ambalare a strugurilor a fost dată astăzi în exploatare la Costești, raionul Ialoveni. Aceasta a fost construită grație suportului oferit de SUA și România, prin Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Programul României de Cooperare pentru Dezvoltare (RoAid).
Beneficiar al noii case de ambalare de la Costești, cu două linii de ambalare a strugurilor, cu capacitatea de 6 tone pe oră și un frigider cu capacitatea de 1 500 de tone, este Primăria Costești.
Proiectul a costat circa 27 de milioane de lei, sumă ce include contribuțiile Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, Proiectului Băncii Mondiale MAC-P și ale producătorilor locali asociați în cooperativă.
Proiectul Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED) a jucat un rol crucial la etapa de pregătire a proiectului de la Costești prin efectuarea unui studiu de fezabilitate a acestuia, perfectarea pachetului de documente pentru grant, organizarea activităților de demonstrare și elaborare a cerințelor tehnice.
La ceremonia de inaugurare, care a avut loc astăzi, au participat reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, autorităților publice locale și producători.
Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, a remarcat în cadrul evenimentului că „finalizarea construcției casei de ambalare de la Costești, împreună cu alte activități desfășurate de ACED, demonstrează angajamentul SUA de a ajuta Republica Moldova să devină un stat european pe deplin democratic, independent și prosper. Acordul de Asociere semnat cu Uniunea Europeană a deschis pentru Moldova ușile la cele mai mari piețe din lume, acestea având un vast potențial de absorbție a strugurilor de masă și fructelor proaspete moldovenești”, a menționat diplomatul american, subliniind că, pentru a beneficia de aceste oportunități, agricultorii moldoveni urmează să îmbunătățească condițiile de păstrare și ambalare a produselor, cu scopul de a se conforma standardelor de calitate europene.
Cu același prilej, Ambasadorul României, Marius Lazurca, a declarat că acest proiect contribuie la creșterea competitivității agricultorilor din Republica Moldova, astfel încât accesul pe piața comunitară să fie rapid și durabil.
„România rămâne, în continuare, dispusă să ofere sprijin autorităților Republicii Moldova pentru implementarea reformelor necesare aplicării Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE”, a punctat diplomatul.
Asistența oferită de guvernele SUA și României a permis ACED să presteze servicii de consultanță și instruire tehnologică, managerială și juridică pentru angajații Primăriei Costești și Asociației Producătorilor de Struguri de Masă din aceeași localitate.
Prin proiectul ACED, USAID și RoAid a mai fost finanțată implementarea unor noi metode de păstrare și ambalare a strugurilor, dar și organizarea unei vizite de studiu pentru membrii Asociației în Italia, pentru a studia metodele de cooperare a producătorilor de struguri de masă în domeniile marketing și vânzări. Asistența oferită membrilor asociației a cuprins o serie de domenii vitale pentru producători – instruire, marketing, manipularea post-recoltare, inovații și implementarea de tehnologii noi.
21.12.2025
12:59
431
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
410
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
595
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
615
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
546
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
632
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
769
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1091
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
705
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
910
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
789
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1026
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
415
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
397
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
580
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
606
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
541
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
627
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
766
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1088
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
698
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
908
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
785
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1021
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
905
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
898
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
904
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
962
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
884
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1160
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1100
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
949
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1000
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
985
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1345
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
1156
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
933
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














