Klaus Iohannis califică drept „inacceptabilă” survolarea teritoriului R. Moldova de rachetele Rusiei care au atacat Ucraina
1281
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a condamnat, marţi, atacurile cu rachete ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurii civile din Ucraina, dar și survolarea teritoriului altui stat, Republica Moldova, pentru comiterea acestor bombardamente, arătând că analiza nu relevă o creştere a riscurilor în România în acest moment.
Șeful statului a transmis această poziție în cadrul unei conferințe comune de presă cu omologul său georgian, Salome Zourabichvili, alături de care a semnat, la Palatul Cotroceni, declarația comună privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între cele două țări, un moment de referință în istoria relațiilor bilaterale dintre București și Tbilisi, aflate anul acesta la ceasul aniversar a 30 de ani de la stabilirea lor.
„Am discutat cu doamna președinte și despre actualul context regional și internațional, marcat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Ieri, rachete rusești au lovit din nou orașe şi infrastructuri civile din Ucraina. Astfel de atacuri trebuie să fie condamnate de întreaga comunitate internațională, iar uciderea civililor nevinovați trebuie să înceteze. Alături de partenerii noștri, România va continua să sprijine Ucraina și poporul ucrainean în lupta împotriva agresiunii Federației Ruse”, a punctat președintele, citat de Calea Europeană.
Klaus Iohannis a calificat drept „inacceptabilă” survolarea spațiului aerian al altul stat, Republica Moldova, pentru comiterea acestor atacuri; „La fel de inacceptabil este ca teritoriul unui stat independent și suveran să fie folosit survolându-l pentru atacuri împotriva Ucrainei”.
Bombardamente ruse de o amploare fără precedent în ultimele luni au lovit Ucraina luni dimineaţa după explozia survenită sâmbătă pe podul Kerci care leagă Rusia de Crimeea, acţiune pusă de Rusia pe seama Ucrainei.
Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, loviturile ruse cu zeci de rachete şi drone iraniene Shahed au vizat Ucraina de la nord la sud şi de la est la vest, lovind capitala Kiev, precum şi regiunile Hmelniţki, Liov, Dnipro, Viniţa, Zaporojie, Sumî, Harkov şi Jitomir. Au fost vizate ținte ale infrastructurii civile, precum infrastructura de comunicații și infrastructura energetică.
Conform Ministerului Apărării Naționale al României, structurile Statului Major al Forţelor Aeriene care execută serviciul de luptă permanent pentru supravegherea spațiului aerian al României au detectat luni, 10 octombrie, în intervalul orar 8.05-9.09, trei ţinte aeriene care au evoluat în spaţiul aerian aferent bazinului nord-vestic al Mării Negre, către spaţiul aerian al Ucrainei (regiunile Odessa şi Viniţa).
Țintele aeriene au survolat și spaţiul aerian al Republicii Moldova, gest condamnat de Chișinău, care l-a convocat de urgență pe ambasadorul Rusiei pentru explicații.
24.09.2026
16:51
24.09.2026
16:40
24.09.2026
16:30
24.09.2026
15:46
24.09.2026
15:45
24.09.2026
15:32
24.09.2026
14:55
24.09.2026
14:37
24.09.2026
14:31
24.09.2026
14:26
24.09.2026
14:24
24.09.2026
16:30
24.09.2026
16:25
24.09.2026
15:46
24.09.2026
15:45
24.09.2026
15:32
24.09.2026
15:27
24.09.2026
14:55
24.09.2026
14:37
24.09.2026
14:32
24.09.2026
14:31
24.09.2026
14:26
24.09.2026
14:24
24.09.2026
14:12
24.09.2026
14:09
24.09.2026
14:00
24.09.2026
13:55
24.09.2026
13:50
24.09.2026
13:36
24.09.2026
13:20
24.09.2026
13:08
24.09.2026
12:56
24.09.2026
12:53
24.09.2026
12:35
24.09.2026
12:29
24.09.2026
12:22
24.09.2026
12:03
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață















