Republica Filarmonică

Trustia, elegii politikoase

Filarmonica a ars două zile, temeinic, fundamental, exhaustiv, ca un veritabil edificiu arhitectonic, cultural, nu ca o scârtă de paie sau vreo improvizație de plastic (ptiu, ptiu, nu mă refer la Arena Chișinău!). După cum ardea, Filarmonica Națională ar fi putut să concureze cu Notre Dame de Paris, numai că Dodon cu Chicu au întârziat cu reacția, nu s-au priceput să meargă să-și facă selfie chiar din prima zi, cu fum, cu flăcări în spate și jăratic sub tălpi și să plaseze pozele pe feisbuc. Așa se ratează la noi oportunitățile. Poate se isca vreun Soros, vreun Bilgheits etcetera și viceversa să doneze vreun miliard sau două, fiindcă e cam devreme să mizezi pe Plahotniuci, Platoni, Filați și alți nababi autohtoni, ei nu și-au asigurat încă progeniturile cu dolcefarniente. Inițial, când a izbucnit focul, promisese și Dodon să dea un milion din rezervele sale părintești, dar mai apoi s-a răzgândit, i-a părut rău, se vede. Bine măcar că aristocrații noștri scăpătați și căpătuiți nu se zgârcesc la sfaturi pe gratis, le primim din abundență.

Să nu ne grăbim la reconstruit, ne recomandă un prinț hibrid veritabil, un os domnesc autentificat la notar. Nu pe locul vechi, e cam strâmt, înghesuit, și nu pe banii noștri, căci suntem o republicuță blândă, social vulnerabilă la cap. Să construim o filarmonică cât Pentagonul, pe Stadionul Republican, să se vadă din cosmos, să încăpem în ea toți cetățenii stataliști care au mai rămas. Americanii, care jinduiesc acest teren pentru o ambasadă nouă, să fie mai modești, de ce le trebuie o ambasadă atât de mare, că doar nu e vorba de bază militară? Bază miliară li se cuvine doar rușilor, cu care suntem în relații multeseculare, de pareneriat strategic, nu și americanilor cu care abia ne-am cunoscut, consideră odrasla terapiei autohtone de șoc și a febrei aurului negru. De unde să luăm bani pentru o filarmonică atât de mare? De la imperialiștii americani, ofcoz, fiindcă ne-au speriat rău în URSS. Și de la jandarmii de peste Prut, de la cine alții? Fiindcă ne-au bătut în manualele sovietice.

Acum stau și mă gândesc că o mega-filarmonică nu e o idee rea, cu cât mai mare cu atât mai bine, ne-am putea angaja cu toții acolo, cei rămași acasă, să cântăm, să dansăm, să spunem poezii și balade mioritice, așa am rezolva problema cu locurile de muncă, iar cei plecați vor putea urmări concertele noastre on-line, ca să-și potolească dorul de casă. Ei ar trimite bani, iar noi am cânta cântece de petrecere și de jale (cum fără jale?), am dansa hostropățuri... Perfecționându-ne măiestria artistică, am putea deveni prima republică filarmonică din lume! Și ce construim în locul filarmonicii arse? Încă o filarmonică, de rezervă, dacă arde și a doua.

Al vostru beizadea, fanariot, Ion Buraga