REPERTORIU // Descoperiți-o pe cea supranumită „Piaf a românilor” și nu uitați „Dosarele Siberiei”, la NAȚIONAL: Spectacolele din săptămâna 13 - 19 ianuarie de la TNME

Spectacolele care vor fi jucate la Teatrul Național „Mihai Eminescu” (TNME) din Chișinău, în perioada 13 - 19 ianuarie curent:

„Maria Tănase: Aș muri, moartea nu-mi vine” de Nelly Cozaru

14 ianuarie 2020, ora 18:30, Sala Studio

Durata spectacolului: 1h 20 min, fără pauză

„Despre Maria Tănase s-au scris multe cărţi şi articole, s-au montat emisiuni radiofonice și televizate, s-au editat zeci şi zeci de discuri, au avut loc mii de evenimente: anul Maria Tănase, festivalul Maria Tănase... Se pare însă că nu de-ajuns, din moment ce şi astăzi, când am celebrat 103 ani de la naştere, numele ei mai stârneşte atâta emoție şi interes. Câţiva ani în urmă, în calitate de regizor am realizat un spectacol despre Edith Piaf. Spre bucuria noastră și a spectatorilor noștri, acel spectacol a avut un traseu foarte bogat: zeci de reprezentații la Chişinău și în provincie, participări la festivaluri (cele mai multe în România), un șir de premii ş.a. Şi totuşi, deseori se găseau spectatori, care se apropiau de noi, după ce spectacolul lua sfârşit și ne întrebau, de ce nu am realiza o montare despre fiica neamului nostru, divina Regină a cântecului românesc, Maria Tănase, zicând: „Doar avem şi noi, românii, Piaf a noastră!”, a mărturisit Nelly Cozaru, regizoarea spectacolului.

Așa este. Ambele cântăreţe au trăit în aceeaşi perioadă, au avut destine dramatice. Generozitatea fără margini, risipa fără reţinere, un suflet altruist fără măsură, lipsa de inhibiţii, urcuşurile şi coborâşurile și multe-multe altele compun similitudinile celor două mari destine... Din acea clipă, am visat să realizez un spectacol dramatic care ar vorbi spectatorului nostru, mai ales generaţiilor tinere, despre Maria Tănase, devenită simbolul cântecului românesc. Împreună cu tânăra actriţă, Tinca Gorcenco, am încercat să compunem un recital despre viaţa artistică a celei care a fost şi rămâne veşnic o voce inconfundabilă, inegalabilă, unică - o surprinzătoare şi emoţionantă lecţie de ambiţie, curaj, speranţă și demnitate pe care ne-o serveşte Maria Tănase - „Maria cea fără de moarte”, neuitata şi celebra Pasăre Măiastră a neamului nostru”.




„Amorul Dănțuie și Feste Joacă” după William Shakespeare

16 ianuarie 2020, ora 18:00, Sala Mare

Durata spectacolului: 3h, cu pauză

„Amorul dănțuie și feste joacă” reunește patru comedii shakespeariene: „Nevestele vesele din Windsor”, „Mult zgomot pentru nimic”, „Îmblânzirea scorpiei” şi „Neguţătorul din Veneţia” într-un regal teatral polifonic și policrom, spre bucuria spectatorilor, dar și a actorilor angrenați în spectacol.

Inspirat de marele Will, regizorul Alexandru Vasilache a imaginat un scenariu ghiduș, coregrafic antrenant, unde dragostea joacă în voie și le face feste cuplurilor de tineri îndrăgostiți. O montare elegantă, bazată pe ritualuri și tradiții ancestrale; jocul, gluma, portul popular și obiceiurile românești îmbracă cu îndemânare hazul shakespearian.



„Dosarele Siberiei” spectacol de Petru Hadârcă

17 ianuarie 2020, ora 18:00, Sala Mare

Durata: 2h 15 min, cu pauză

Genul: Dramă

„DOSARELE SIBERIEI” - CIFRELE AU SUFLET

Ideea spectacolului o port de mult timp în minte și în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutați, masacrați și exterminați de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă și prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit și am lucrat mai bine de zece ani, profitând de șansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Național Radiofonic de la București, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

După șocul produs de lectura Arhipelagul-ului GULAG de Aleksandr Soljenițân, am citit alte materiale, în special memorii ale conaționalilor noștri trecuți prin malaxorul represiunilor staliniste, descoperind treptat o realitate ascunsă, paralelă și diferită de cea trăită de mine în perioada copilăriei și tinereții. Am descoperit îngrozit că alături de noi, pionieri și comsomoliștii ce recitam voioși ode lui Lenin și Partidului, trăiau oameni care sufereau în tăcere, își plângeau în taină părinții, surorile și frații, bunicii, prietenii, uciși de sistemul odios și pervers, creat de cei pe care noi îi glorificam cu atâta inconștiență înflăcăr Nu bănuiam că, în multe case, consătenii mei se măcinau, se stingeau lent de durere mută și neîmpărtășită. La fel cum nu mi-am putut închipui că Sângereiul meu drag, loc al bucuriei, a putut fi un loc al vaietelor și terorii, și în ’41, și în ’49, și în ’51, mi se ridică părul în cap când îmi imaginez cum drumurile satului s-au umplut de femei bocind și urlând de disperare, de copii plângând ținându-se de părinții și bunicii lor înnebuniți de frică și neputință, mânați cu toții în Siberia. Șocul emoțional produs de lectura amintirilor martorilor oculari ai acelor timpuri, a fost răvășitor, însoțit de un sentiment de vină pentru inconștiența noastră, pentru că nu am știut și am fost atât de indiferenți față de oamenii îndurerați de lângă noi. Este adevărat că atunci această temă era tabu. Au trecut aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, supraviețuitorii au putut, în sfârșit, să spargă gheața tăcerii și să povestească experiențele traumatizante, istoricii au publicat studii, dar la nivelul mentalului colectiv rămâne un mare gol și o mare confuzie - nu s-a produs o asumare și o conștientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, așa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului.

Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de dușmani ai poporului este zguduitoare, cât cântărește suferința celor 11 899 de copii deportați numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate și ele în același an? Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Spectacolul este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”.

Spectacolul „Dosarele Siberiei” este doar o parte din cel pe care îl mai port în sufletul și mintea mea. Este doar o parte, întrucât fiecare carte de memorii scrise la această temă oferă subiecte aparte pentru spectacole și filme. Este doar o parte, întrucât a trebuit să renunț la unele idei pe care le-aș fi vizualizat scenic, dacă m-aș fi oprit la soarta unei singure familii. Totuși, de această dată am optat în favoarea cantității materialului documentar și a textului povestit de martorii acestor evenimente: Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 și Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la GULAG, pentru că a condus organizația de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptății”.

Foarte puțini din cei care au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi și, mai ales, copiii și nepoții noștri. Avem nevoie pentru a înțelege și conștientiza că ura, violența și teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiți.

Spectacolul durează 2 ore 15 min, vi se pare mult pentru ceea ce au pătimit? Vă așteptăm la teatru, fiecare spectator este o inimă și o conștiință aprinsă în amintirea sufletelor inocente chinuite în ținuturile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului, în GULAG-ul sovietic.



„Cântec De Leagăn” de Dumitru Matcovschi

18 ianuarie 2020, ora 18:00

„Căntec de leagăn...” – o dramă a oamenilor de la sat, care îşi duc cu greu povara vieţii. Teofil Augustinovici, directorul şcolii din sat este, practic, cea de încredere persoană a satului, fără de care nu se petrece absolut nimic. Spectacolul este condimentat cu efecte comice. Limbajul şi comportamentul eroilor aminteşte de perioada anilor 80-90, perioada „Marii Restructurări Sovietice”. Acest spectacol ne îndeamnă să ţinem la focul din vatră, la casa părintească.



„Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa

19 ianuarie 2020, ora 18:00, Sala Mare

Spectacolul „Tache, Ianche şi Cadâr” readuce în scenă una dintre cele mai populare şi longevive piese clasice din dramaturgia românească, în care actorul are posibilitatea de a se descoperi, a se întrece pe sine însuşi.

Un spectacol cu umor irezistibil despre trei bătrâni puşi mereu pe şotii, doi tineri îndrăgostiţi, multe mofturi de mahala în toată splendoarea lor, dar şi despre toleranţă, prietenie, compasiune.

Aşadar, spectacolul „Tache, Ianche şi Cadâr” este istoria noastră, a celor care trăim sub acelaşi soare şi împărtăşim aceleaşi gânduri şi aspiraţii omeneşti.