Stiri
Renato Usatâi îi vrea pe actualii guvernanți în GULAG, dar îl laudă pe Plahotniuc
Social
31.07.2013
15:56
2327
2327
Controversatul om de afaceri Renato Usatâi, cel care a organizat mai multe evenimente publice în ultima perioadă, spune că nu vrea să se implice în politică, dar în același timp i-ar trimite pe actualii guvernanți „pe Insulele Solovki din Marea Albă”, acolo unde a fost izgonit scriitorul Alexandr Soljenițin.
„Eu am viziuni de stânga și nu văd Republica Moldova în Uniunea Europeană. Lasă ca ei să-și rezolve problemele și să le fie lor bine și apoi să intrăm noi acolo. Pe actualii guvernanți i-as trimite pe Insulele Solovki, acolo unde a stat Soljenițin. Să plece într-un tur turistic. Îi asigur că le plătesc eu șederea pentru 5-10 ani”, a declarat Usatâi într-un interviu pentru Unimedia.
Acesta s-a referit și la politicienii din Republica Moldova și, pentru un moment, s-a văzut chiar în Parlamentul de la Chișinău.
„Despre Mihai Ghimpu nu pot decât să spun că daca-ș fi eu în Parlament în partea stângă, iar el în dreapta, atunci ar fi de fiecare dată circ. Despre Vlad Filat nu vreau să vorbesc, pentru că despre cadavre politice trebuie de vorbit de bine. Plahotniuc? Este un om venit din business și cu câți am stat de vorbă au spus că e un om de afacere foarte corect”, a spus Usatâi.
Omul de afaceri i-a avertizat pe cei care îl contestă. „Eu știu foarte multe despre fiecare, dar tac”, a punctat controversatul om de afaceri.
În cadrul discuțiilor a fost atins și subiectul fostului președinte al „Universalbank”, Gherman Gorbunțov. „Englezii nu au pus botul să-i ofere acestuia azil politic. Eu pot să ofer 500 de mii de dolari celui care îl va găsi pe Gorbunțov și-l va aduce în fața Procuraturii Generale. Sunt o sumedenie de oameni care ar lăsa lucrul prin Italia, Rusia sau pe unde sunt pentru a-l găsi pe acest escroc”, a mai adăugat sursa citată.
De menționat că Renato Usatâi a devenit proprietarul acțiunilor pe care Gorbunțov le deținea la „Universalbank”. Ulterior, Gorbunțov s-a stabilit în Marea Britanie unde a supraviețuit unui atac despre care acesta a spus că a fost pus la cale de Usatâi. Ultimul a negat că ar fi avut vreo implicare.

Stiri relevante
09.05.2026
14:54
214
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
08.05.2026
20:59
643
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
18:29
705
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
15:43
610
Decada valorilor general‑umane, lansată în școlile din Moldova pentru promovarea educației civice și a parcursului european
08.05.2026
14:20
639
Cod galben de ploi puternice, 09–10 mai 2026
08.05.2026
12:05
745
Elevii Liceului „Orizont” din Chișinău au adus Republicii Moldova patru medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică
08.05.2026
11:22
606
MEC schimbă regulile pentru anul de studii 2026-2027: plan-cadru actualizat, mai multă flexibilitate pentru elevi și autonomie sporită pentru școli
08.05.2026
10:55
762
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă a survolat ILEGAL R. Moldova. Spațiul aerian din sudul țării, închis
07.05.2026
20:21
862
Schimbare de ritm: ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, vineri 08.05.2026
07.05.2026
16:47
851
Sistem național antiplagiat obligatoriu pentru toate tezele de licență și master din universitățile moldovenești
07.05.2026
11:52
872
MEC lansează seturi standardizate de itemi pentru tezele semestriale la liceu, pentru reducerea birocrației și evaluare unitară la nivel național
06.05.2026
20:51
1009
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026

Top stiri
09.05.2026
14:54
59

13:51
334
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
224
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
301
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
292
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
420
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
588
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
578
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
548
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
677
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
630
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
648
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
628
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
534
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
696

18:04
720
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
597
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
605
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
08.05.2026
16:50
563
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
665
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
649
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
08.05.2026
16:12
631
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Ciprului, în prima vizită bilaterală a unui șef de stat cipriot în Republica Moldova
08.05.2026
16:05
657
Maia Sandu obține promisiunea Kajei Kallas de a dubla sprijinul UE pentru securitatea și parcursul european al Moldovei
08.05.2026
16:02
724
Fost șef din Primăria Chișinău și compliceul său, 7 și 8 ani de închisoare pentru escrocherie cu achiziții publice fictive
08.05.2026
15:50
610
Ministerul Energiei cheamă companiile la un webinar OPEM despre piețele de energie electrică pe termen scurt din Republica Moldova

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi