Recep Tayyip Erdogan avertizează despre pericolul unui „nou Cernobîl” în Ucraina. Antonio Guterres: „Orice pagubă potenţială la Zaporojie ar fi o sinucidere”
953
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat joi susţinerea Turciei pentru Ucraina şi s-a alarmat în privinţa pericolului unui „nou Cernobîl”, referindu-se la situaţia tensionată de la centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de Rusia, relatează AFP şi DPA.
„În contextul în care ne continuăm eforturile pentru identificarea unei soluţii, am fost şi continuăm să fim alături de prietenii noştri ucraineni”, a afirmat el în cadrul unei conferinţe de presă comune cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
„Ne-am exprimat preocupările privind luptele în desfăşurare în jurul centralei nucleare de la Zaporojie. Nu vrem să trecem printr-un nou Cernobîl”, a afirmat Erdogan, potrivit unor extrase postate pe Twitter de echipa sa de comunicare.
Erdogan a mai precizat că chestiunea schimbului de prizonieri între Ucraina şi Rusia a fost şi ea discutată la începutul summitului tripartit.
„Vreau să precizez că este un subiect important pentru noi (...) Vom continua să avem discuţii pe această temă cu dl (Vladimir) Putin", a afirmat Erdogan, citat de Agerpres.
Preşedintele turc a avut ultima întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe 5 august, la Soci, în Rusia.
La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat joi că orice pagubă adusă centralei nucleare de la Zaporojie ar fi o "sinucidere", în contextul în care Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardarea sitului.
„Trebuie să spunem lucrurile aşa cum sunt: orice pagubă potenţială la Zaporojie ar fi o sinucidere", a declarat Guterres, făcând apel încă o dată la „demilitarizarea" centralei, ocupată de armata rusă.
Declarându-se „grav preocupat" de situaţia din cea mai mare centrală nucleară din Europa, el a făcut apel ca aceasta să nu fie utilizată „pentru indiferent care operaţiune militară".
„Un acord este necesar de urgenţă pentru a restabili Zaporojie ca infrastructură pur civilă şi pentru a asigura securitatea regiunii", a mai afirmat Guterres.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că a convenit asupra parametrilor unei posibile misiuni a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Zaporojie în cadrul discuţiilor de la Liov cu preşedintele turc şi secretarul general al ONU.
Zelenski a mai spus în cadrul conferinţei de presă că Rusia trebuie să-şi retragă imediat forţele şi să înceteze bombardamentele din perimetrul centralei din sudul Ucrainei.
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















