Stiri

Reacția Statelor Unite după ce Rusia își suspendă participarea din ultimul tratat nuclear care era în vigoare. Ce este New START

Actualitate 21.02.2023 17:30 Vizualizări1227
Reacția Statelor Unite după ce Rusia își suspendă participarea din ultimul tratat nuclear care era în vigoare. Ce este New START

Secretarul de stat american Antony Blinken cataloghează drept „profund nefericită și iresponsabilă” decizia Rusiei de a suspenda participarea în tratatul „New Start”, ultimul acord care era în vigoare între Moscova și Washington și care limitează arsenalele nucleare ale celor două țări, conform CNN. Dar ce implica New START, ultimul tratat nuclear care era în vigoare între SUA și Rusia?

Administrația Biden rămâne pregătită „să discute cu Rusia oricând, indiferent de orice altceva se întâmplă în lume”, despre tratatul privind armele nucleare, a afirmat secretarul de stat american, citat de
CNN.

„Vom urmări cu atenție pentru a vedea ce face Rusia, de fapt”, a adăugat Antony Blinken, spunând că SUA se vor asigura că „se acționează în mod corespunzător pentru securitatea propriei țări și a aliaților noștri”.

„Cred că contează să continuăm să acționăm responsabil în acest domeniu. Este, de asemenea, ceva ce restul lumii așteaptă de la noi”, a adăugat Blinken.

Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reacționat, spunând că regretă decizia anunțată de Putin de a suspenda participarea Rusiei la acordul New START privind dezarmarea nucleară.

„Mai multe arme nucleare și mai puțin control al acestora fac lumea mai periculoasă”, a spus Jens Stoltenberg , îndemnând Rusia să revină asupra deciziei.

„Acesta este unul dintre ultimele acorduri majore de control al armelor pe care le avem”, a mai afirmat șeful NATO, adăugând că este „doar un alt exemplu” de îndepărtare de la ordinea internațională bazată pe reguli.

Îndiscursul de două ore susținut marți, la aproape un an de la invazia în Ucraina, președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia își suspendă participarea în tratatul „New START”, ultimul acord care era în vigoare între Moscova și Washington și care limitează arsenalele nucleare ale celor două țări.

„(...) Mă văd nevoit să anunţ astăzi că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive", a declarat Putin în discursul său susţinut în faţa parlamentului, el subliniind că Rusia nu se retrage din tratat, ci îşi suspendă participarea.

Liderul de la Kremlin a spus că Rosatom, compania rusă de energie nucleară, trebuie să asigure disponibilitatea ţării de a testa o armă nucleară, dacă va fi nevoie: „Bineînţeles, nu vom fi primii care vor face acest lucru. Dar dacă Statele Unite testează, atunci o vom face şi noi. Nimeni nu trebuie să-şi facă iluzii periculoase că paritatea strategică globală poate fi distrusă”.

Putin a mai susținut, fără a furniza dovezi, că Occidentul ar fi fost implicat direct în atacurile ucrainene asupra bazelor pentru avioanele de bombardament strategic ruseşti aflate în adâncimea teritoriului rusesc, astfel că pretențiile SUA ca Rusia să permită inspecţii ale bazelor sale nucleare în cadrul tratatului START „sunt absurde”.

„SUA şi NATO spun în mod deschis că obiectivul lor este de a provoca o înfrângere strategică Rusiei. Şi? După aceea, vor circula în jurul facilităţilor noastre de apărare, inclusiv a celor mai noi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? (...) În urmă cu o săptămână, am semnat un decret privind punerea în serviciu de luptă a noilor sisteme strategice terestre. Îşi vor băga nasul şi acolo sau ce? Şi ei cred că totul este atât de simplu? Că o să-i lăsăm să intre acolo aşa, pur şi simplu?”, a mai spus președintele Rusiei.

Ce este tratatul „New Start”

Tratatul „New START” a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare în anul următor și a fost extins în 2021 pentru încă cinci ani imediat după ce noul președinte american Joe Biden și-a preluat mandatul.

„New START” impune o limită maximă asupra numărului de focoase nucleare strategice pe care Rusia și Statele Unite le pot desfășura, precum și în ceea ce privește desfășurarea de submarine și bombardiere cu capacități de lansare a unor focoase nucleare.

În luna august a anului trecut, Rusia a anunţat suspendarea inspecţiilor americane prevăzute la siturile sale militare în cadrul tratatului „New START”.

Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, cu aproape 6.000 de focoase. Statele Unite și Rusia dețin împreună 90% din focoasele nucleare din lume.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 26.08.2026 26.08.2026 13:10 282 Horoscopul zilei 26.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 26.08.2026 26.08.2026 13:10 227 Horoscopul zilei 26.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri