„Rapsodia Română” de Ciprian Porumbescu, în premieră la Sala Musikverein din Viena, un eveniment dedicat compozitorului român
1546
În 2023 se împlinesc 170 de ani de la naștere și 140 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu, iar în anul dedicat acestuia, orchestra Operei Naționale din București, dirijată de Daniel Jinga, a prezentat, în luna iulie, la celebra sală Musikverein din Viena, spectacolul „Crai Nou”, care-l omagiază pe compozitorul român.
Concertul s-a bucurat de un mare succes, una dintre surprizele serii fiind lucrarea „Rapsodia Română”. Foarte puțini dintre cei prezenți în sală știau că Ciprian Porumbescu a scris o rapsodie română cu 20 de ani înaintea celei celebre, aparținând lui George Enescu.
Lucrarea a căpătat contur datorită intervenției restauratoare a compozitorului Dan Dediu și a interpretării autentice pe care dirijorul Daniel Jinga a imprimat-o orchestrei Operei Naționale București.
Pe lângă „Crai nou”, prima operetă românească, „Rapsodia Română” este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Ciprian Porumbescu și a fost dedicată regelui Carol I al României. Compoziția este alcătuită din două părți și este inspirată, ca multe alte lucrări ale sale, din folclorul românesc dar si din muzica evreiasca ce avea sa genereze mai târziu curentul klezmer.
„Cred ca acest concept de unitate în diversitate trebuie sa reprezinte resortul patriotic – naționalist al fiecăruia dintre noi. Noul trend globalist suprapus peste absolut necesara integrare europeana ne cheamă să iubim și să înțelegem celelalte culturi, oferindu-le la rândul nostru ceea ce este mai frumos și mai reprezentativ din cultura română. A-ți iubi, cunoaște, înțelege și promova rădăcinile în sânul celor pe care îi admiri și îi consideri parteneri înseamnă forma supremă de patriotism. A urî înseamnă extremism. A iubi, păstra și face cunoscut ceea ce te definește ca popor înseamnă naționalism autentic,” a spus dirijorul Daniel Jinga, Directorul Operei Naționale din București.
Foto/video: Facebook Opera națională București
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
22.09.2026
18:17
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















