RAPORT Amnesty Internațional: „În timpul protestelor din 7 aprilie 2009, poliţia a reţinut cel puţin 600 de persoane, sute din ele fiind bătute la arestare. Victimele simt și în continuare că făptașii au fost penalizați ușor sau chiar deloc”
2475
În timpul protestelor din 7 aprilie 2009, Poliţia a reţinut cel puţin 600 de persoane, sute din ele fiind bătute la arestare şi în incinta secţiilor de poliţie. Procuratura Generale a înregistrat 108 plângeri și doar 58 dintre ele au ajuns la judecată.
Victimele evenimentelor din aprilie 2009 nu au rămas cu sentimentul că s-a făcut justiție și simt în continuare că făptașii au fost penalizați ușor sau chiar deloc.
Aceste date și concluzii se conțin într-un raport numit „Fără justiție, fără viitor”, realizat de Amnesty International, la a 10-a aniversare de la evenimentele din aprilie 2009.
Potrivit experților de la Amnesty International, în toate cazurile, cu excepția a două care se află și în prezent în instanță, căile de atac disponibile la nivel național pentru victimele evenimentelor din aprilie 2009 au fost epuizate. Deși mai mulți polițiști au fost urmăriți penal și unii chiar condamnați în legătură cu evenimentele din aprilie 2009, majoritatea, dacă nu toți, făceau parte din structuri inferioare ale sistemului și această listă nu includea ofițeri de rang superior, comandanți sau politicieni ori funcționari de stat responsabili de luarea de decizii operaționale și politice în acel moment.
Unele victime ale evenimentelor din aprilie 2009 continuă să sufere din cauza efectelor psihologice și fizice, ca urmare a abuzului la care au fost supuse. Cu toate acestea, puține dintre aceste victime au sau au avut acces la expertiza medicală necesară și la programele de reabilitare. Cu excepția asistenței oferite de Centrul Memoria, nu există niciun sistem menit să asigure reabilitarea victimelor torturii și nicio cale oficială sau o procedură oficială pentru ca victimele să poată face față acestor probleme. Raportul mai menționează că victimele abuzurilor comise de poliție în timpul evenimentelor din aprilie 2009 nu au primit reparații adecvate și eficiente, inclusiv garanții efective că încălcări similare nu se vor mai produce.
Amnesty Internațional mai arată că, pe moment, în R. Moldova nu există, nici la zece ani de la acele evenimente tragice, o agenție independentă, specializată în investigarea torturii și tratamentelor inumane și degradante aplicate de reprezentanții poliției și nu există intenția ca aceasta să fie creată. Cercetătorii Amnesty International recomandă crearea acesteia, deoarece fără o asemenea instituție nu există nicio certitudine că alegațiile de tortură și tratamente inumane și degradante din trecut și prezent vor fi vreodată investigate efectiv și societatea va avea sentimentul că s-a făcut justiție.
Experții acestei organizații recomandă autorităților să întreprindă acțiuni prompte, pentru a soluționa problemele privind condițiile de detenție, lipsa unor dispoziții adecvate și suficiente privind asistența medicală în sistemul penitenciar și absența unor protocoale clare de tratare a deținuților care au nevoi psihice și fizice specifice și condiții de tratament specifice.
Amnesty International mai recomandă statului să ia măsuri urgente pentru eradicarea impunității, inclusiv pentru persoanele vinovate de comiterea actelor de tortură și rele tratamente, să ofere victimelor reparații adecvate, să elaboreze și să pună în aplicare un mecanism clar și transparent de revizuire a eficacității investigațiilor naționale, să creeze o agenție independentă care să aibă ca obiectiv investigarea alegațiilor de tortură și alte abuzuri comise de polițiști și de alți ofițeri din organele de poliție, să instituie un program național finanțat de guvern pentru reabilitarea victimelor torturii și a altor rele tratamente, să asigure asistență medicală adecvată în sistemul penitenciar, să revizuiască sau elaboreze pentru poliție și administrațiile instituțiilor penitenciare cu privire la comportamentul în cazul persoanele reținute cu probleme de sănătate etc.
14.06.2026
18:22
505
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
13.06.2026
21:01
1029
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
12.06.2026
20:51
1678
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
12.06.2026
11:32
1791
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
11.06.2026
20:52
2212
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2029
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
16:48
1260
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1215
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
1237
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
09:32
977
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
10.06.2026
21:05
1367
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
15.06.2026
00:51
394
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
499
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
638
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1019
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2183
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1239
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1769
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1666
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1747
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2209
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1922
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1780
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1838
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1752
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2396
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2207
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2187
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2024
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1790
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1781
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1548
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1304
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1310
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1257
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1213
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














