R. Moldova va putea efectua TESTE ADN: Certitudine de 99,99% a investigațiilor
1819
Republica Moldova va putea efectua investigații molecular-genetice (ADN) pentru cercetarea paternității, identificarea suspecților, descoperirea crimelor sau delictelor, precum și pentru identificarea victimelor catastrofelor.
Laboratorul de expertiză genetică medico-legală din cadrul Centrului de Medicină Legală, unicul de acest gen în R. Moldova, a fost inaugurat astăzi.
Autoritățile spun că investigațiile ADN, care vor fi efectuate în acest laborator, vor prezenta o probă obiectivă și o certitudine de până la 99,99%.

Expertizele ADN vor putea fi efectuate atât la solicitarea organelor de drept, cât și la solicitare personală a cetățenilor.
În cadrul laboratorului vor activa experți judiciari biologi, angajați ai secției Biologie medico-legală, cu specializarea în investigații molecular-genetice și un specialist în biologie moleculară și genetică, care vor fi instruiți în perioada următoare.

Republica Moldova nu a dispus până acum de un laborator de testare ADN, iar probele erau trimise în anumite cazuri peste hotare.
Suma investițiilor pentru acest laborator, inclusiv dotarea cu echipament, utilaje, mobilier, tehnică și logistică, se ridică la suma de circa 9,3 milioane de lei.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















