R. Moldova va avea un Centru Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească
895
Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească va fi instituit prin reorganizarea celor cinci staţii zonale de asistenţă medicală urgentă (SZAMU) şi a substaţiilor din subordine: Institutul de Medicină Urgentă, SZAMU „Centru”, „Sud”, „Nord”, „UTA Găgăuzia”, precum şi a staţiilor similare din raza municipiului Chişinău, potrivit unei decizii votate în cadrul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri.
Instituirea Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească îşi propune ca obiectiv eliminarea divergenţelor în calitatea prestării serviciilor, dar şi a abordării neuniforme a politicilor din domeniu. Instituţia nou-creată se va afla în subordinea Ministerului Sănătăţii şi va avea statut de instituţie medico-sanitară publică, cu autofinanţare.
Astfel, va fi creată o structură omogenă, un serviciu bine organizat la nivel național, care va gestiona eficient toate staţiile şi substaţiile din subordine, aflate pe întreg teritoriul ţării, se arată în nota informativă a deciziei.
Implementarea proiectului va genera economii datorită reducerii masive a aparatului administrativ care activează în prezent la cele cinci instituţii.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026


















