R. Moldova și Ucraina își UNESC forțele în domeniul prevenirii și combaterii corupției. Ce prevede ACORDUL semnat de CNA și Biroul de Stat de Investigații al Ucrainei
2310
Un Memorandum de înțelegere în domeniul prevenirii și combaterii corupției a fost semnat, la Cernăuți, de către directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, și șeful Biroului de Stat de Investigații al Ucrainei (BSI), Oleksii Sukhachov.
Părțile se angajează, prin semnarea acestui document, să coopereze mai strâns, inclusiv prin schimb de informații și bune practici, în domeniul prevenirii și contracarării corupției, investigării și denunțării actelor legate de corupție.
Totodată, prin semnarea acordului părțile și-au exprimat interesul pentru cooperarea în domenii prioritare precumschimbul de informații cu privire la legislație, studii și alte materiale privind prevenirea, depistarea, soluționarea și investigarea infracțiunilor, precum și investigațiilor interne; schimbul de bune practici privind investigarea infracțiunilor și desfășurarea investigațiilor interne; schimbul de cunoștințe privind soluțiile tehnologice de vârf, inovațiile, aplicațiile informatice și alte instrumente, utilizate de fiecare participant în lupta împotriva activităților infracționale.
Pentru a asigura prevenirea și depistarea eficientă a actelor infracționale, părțile își propun să încurajeze și să susțină cooperarea directă prin implementarea de proiecte și măsuri comune în conformitate cu termenii și condițiile care urmează a fi convenite în comun.
De asemenea, potrivit prevederilor documentului, participanții vor garanta protecția informațiilor clasificate primite, iar la transmiterea și utilizarea informației restricționate vor fi implementate măsuri organizatorice şi tehnice corespunzătoare pentru a le proteja împotriva distrugerii, modificării, dezvăluirii accidentale sau ilegale, precum și împotriva oricărei alte prelucrări ilegale.
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
22.09.2026
18:17
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
22.09.2026
14:29
22.09.2026
14:16
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















