R. Moldova, România și Ucraina implementează un proiect important în valoare de 1,5 milioane de euro, bani europeni


Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a anunţat lansarea unui proiect european de importanţă majoră pentru mediu. Anunţul a fost făcut în cadrul unui seminar de informare desfăşurat la AŞM. Acţiunile trasfrontaliere ştiinţifice în care mai sunt implicate Ucraina şi Româinia au ca scop evitarea dezastrelor naturale şi reducerea poluării mediului.
Cele trei state sunt finanţate de Uniunea Europeană în proporţie de 90 la sută, iar bugetul total este de 1,5 milioane de euro, dintre care jumătate de milion îi revine Moldovei.
Principala sarcină a institutelor AŞM este investigarea surselor de poluare, monitorizarea solului şi a calităţii apei în ecosistemele acvatice din raioanele Cahul, Cantemir şi Chişinău. De asemenea, este prevăzută elaborarea unor hărţi şi a documentaţiei necesare proiectului.
Institutul Zoologic a primit deja utilaj ştiinţific pentru depistarea poluanţilor, metalelor grele, substanţelor organice etc. Acesta va ridica nivelul calităţii cercetărilor şi va ajuta la dotarea laboratoarele conform standardelor europene. „Prin acest proiect, noi am primit echipament foarte scump pe care nu ni-l puteam permite. Este vorba de sume care depăşesc un milion de lei în cazul achiziţiei unui spectrometru”, zice Elena Zubcov, cercetătoare la Institutului de Zoologie.
Echipele responsabile pentru lucrul în teren vor fi comune, iar probele preluate se vor transmite laboratoarelor din Moldova, România şi Ucraina pentru a fi comparate. „Primele materiale de cercetare au fost preluate în Lunca Prutului din România şi transmise colegilor moldoveni. Urmează o expediţie la Oancea şi voi aduce alte probe”, spune Antoaneta Ene, managerul proiectului şi cercetător de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.
Proiectul european cere în primul rând modalităţi noi de colaborare durabilă în domeniul protecţiei mediului a celor trei ţări. De asemenea, participanţii în proiect trebuie să aibă grijă să sensibilizeze populaţia referitor la problemele de mediu.
Adam Andrian











































































