10:50:59 31.03.2026
Stiri

R. Moldova - România - Lituania: Polițiști din cele trei state, atelier comun privind tehnicile speciale de investigații în combaterea criminalității organizate

Actualitate 11.06.2024 10:52 Vizualizări987
R. Moldova - România - Lituania: Polițiști din cele trei state, atelier comun privind tehnicile speciale de investigații în combaterea criminalității organizate

Polițiști din R. Moldova, România și Lituania s-au reunit la Chișinău pentru a dezbate cele mai noi tehnici și metode speciale de investigații în combaterea criminalității organizate.

Atelierul a fost găzduit, în perioada 6 - 7 iunie curent, de către Inspectoratul General al Poliției, iar la eveniment au participat polițiști din cadrul Inspectoratului Național de Investigații și Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, precum și reprezentanți ai Biroului Criminal de Poliție din Lituania și ai Inspectoratului Județean Arad din România, care s-au aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

Timp de două zile, polițiștii au împărtășit bune practici și abordări moderne în combaterea criminalității organizate.

Atelierul a fost organizat în cadrul proiectului „Analiza și gestionarea rețelelor cu risc ridicat în contextul conflictelor armate pentru utilizarea instrumentelor avansate Open Source Intelligence”, finanțat de Uniunea Europeană, sub egida EUROPOL, în cadrul programului de granturi de valoare mică, Parteneriatul Estic.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
31.03.2026 08:15 368 Horoscopul zilei 31.03.2026
Top stiri
31.03.2026 08:15 356 Horoscopul zilei 31.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.65 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte