09:07:51 27.07.2024
Stiri

R. Moldova, pedepsită de Rusia, ajutată de UE: „În componența UE, ponderea R. Moldova atât în relațiile internaționale, cât și în cadrul european ar crește, pentru că ar beneficia de aceleași drepturi și obligații ca toate statele membre actuale”

Actualitate 10.02.2024 16:46 Vizualizări2430 Autor: Ziarul National
R. Moldova, pedepsită de Rusia, ajutată de UE: „În componența UE, ponderea R. Moldova atât în relațiile internaționale, cât și în cadrul european ar crește, pentru că ar beneficia de aceleași drepturi și obligații ca toate statele membre actuale”


Aderarea la Uniunea Europeană ar fi în primul rând în interesul R. Moldova, fiindcă statele membre nu pun accentul numai pe relații economice, dar și pe valori comune, cum ar fi de exemplu solidaritatea, afirmă Ambasadorul Jānis Mažeiks, șeful Delegației UE la Chișinău.

„În componența UE, ponderea R. Moldova atât în relațiile internaționale, cât și în cadrul european ar crește, pentru că ar beneficia de aceleași drepturi și obligații ca și toate statele membre actuale”, a declarat Ambasadorul Mažeiks în cadrul unui interviu oferit Ziarului NAȚIONAL.

Potrivit diplomatului european, Uniunea Europeană a fost tot timpul, „în mod clar, prieten adevărat pentru Republica Moldova”, în pofida „deinformărilor și propagandei” aruncate în spațiul public.

„La fel de clar a fost faptul că UE a deschis tot mai mult ușile pentru exporturile moldovenești, spre deosebire de Federația Rusă, care și-a închis repetat piața din motive politice. Orice producător din R. Moldova, care vrea să exporte și respectă standardele înalte ale UE, poate exporta în Uniunea Europeană. În prezent, două treimi din exporturile moldovenești se îndreaptă spre piețele UE. Mai mult, Uniunea Europeană a fost cea care a oferit R. Moldova sprijin atunci când Federația Rusă a cerut pe neașteptate, în ultimul moment, modificarea semnificativă a contractului privind livrările de gaz. Noi am ajutat atunci Guvernul să achite compensații pentru consumatori”, a enumerat Ambasadorul Jānis Mažeiks.

CITIȚI și Șeful Delegației UE la Chișinău, despre referendumul privind integrarea europeană, anunțat de președinta Maia Sandu: „Republica Moldova și-ar putea stabili definitiv cursul spre integrarea europeană”

Întrebat de ce Uniunea Europeană oferă această asistență statului nostru, șeful Delegației UE în R. Moldova a arătat că „UE se bazează nu numai pe relații comerciale, ci și pe valori comune”.

„Una dintre aceste valori este solidaritatea. De asta derulăm proiecte în întreaga lume, acolo unde este nevoie de ajutor. Și, bineînțeles, în cazul R. Moldova contează și faptul că este o republică vecină a Uniunii Europene, deci, pentru noi, este vorba și de stabilitate, pace, prosperitate și democrație în vecinătatea noastră. Mă bucur foarte mult că acum avem încă motiv pentru care sprijinim Republica Moldova - faptul că a devenit țară candidată. Astfel, asistența noastră ajută la integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană, ca să devină stat membru cu drepturi depline”, a punctat reprezentantul Bruxellesului la Chișinău.

În cadrul aceluiași interviu, Jānis Mažeiks a evocat experiența țării sale de origine, Letonia, în parcursul european.

„Pentru populația statelor baltice, dorința de a adera la structurile europene a fost întotdeauna foarte clară. Noi am vrut să ne întoarcem în Europa - adică oamenii au simțit că au fost privați pe nedrept de locul pe care îl aveau pe continentul european și că trebuie să facă tot posibilul pentru a se reintegra. De aceea, integrarea europeană a fost un factor care a consolidat societatea în Țările Baltice pe parcursul a peste două decenii. Astfel, indiferent de cum se schimbau guvernele, acestea au acționat întotdeauna în direcția aderării la Uniunea Europeană. Iată de ce consider că este atât de important ca această determinare, care există în prezent în Republica Moldova de a continua reformele necesare pentru a putea adera la Uniunea Europeană, să fie menținută pe parcursul alegerilor care urmează. Pentru mine este evident că aderarea la UE ar fi la fel de benefică pentru R. Moldova cum a fost pentru dezvoltarea statelor baltice”, cităm din interviul Ambasadorului Ambasadorul Mažeiks oferit Ziarului NAȚIONAL.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.07.2024 09:19 Nicolae Negru Nicolae Negru // Frontul anti-Sandu

22.07.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Democrația urâtă și ...

19.07.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Trilaterala

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md