Primarul interimar Silvia Radu convoacă PRIMA ședință a Primăriei pe care o va prezida: Vrea să discute despre sărbătorile de iarnă
2057
Noul primar interimar al capitalei, Silvia Radu, numită în funcție săpătmâna trecută de viceprimarul Nistor Grozavu, convoacă prima ședinţă operativă a serviciilor Primăriei Chişinău pe care o va prezida.
Ședința va avea loc ca de obicei, luni-dimineață, iar Serviciul de presă al Primăriei a făcut publică lista subiectelor care vor fi abordate de funcționarii municipali.
Pe lângă dările de seamă privind starea de lucruri în Primărie, ordinea publică din capitală sau campania de salubrizare a orașului, Silvia Radu ține neapărat să afle programul manifestărilor cultural-artistice consacrate sărbătorilor de iarnă din acest an.
Anterior, Silvia Radu a spus „cu cât mai mulți brazi, cu atât mai bine”, comentând inițiativa Guvernului de a se implica, pentru prima dată, în organizarea sărbătorilor de iarnă din acest an.
Vedeți mai jos ordinea de zi a ședinței de luni, 13 noiembrie, de la Primăria Chișinău:
1. Analiza stării de lucruri la Primărie;
Raportor: Silvia Radu, primar general interimar al municipiului Chişinău
2. Menţinerea ordinii publice;
Raportor: Silviu Muşuc, șef-adjunct al Direcţiei de poliţie a municipiului Chişinău
3. Desfăşurarea campaniei de salubrizarea şi amenajare de toamnă în oraşul Chişinău;
Raportori: Eliferii Haruţă, șef al ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”;
Petru Gontea, șef al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare
Tudor Maniv, șef al ÎM Regia „Autosalubritate”
4. Pregătirea municipiului Chişinău pentru sezonul de iarnă;
Raportori: Petru Gontea, șef al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare
Oleg Poiată, șef al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie
Veaceslav Eni, director general al SA „Termoelectrica”
5. Programul manifestărilor cultural-artistice consacrate sărbătorilor de iarnă;
Raportor: Stela Mitriuc, Şef interimar al Direcţiei Cultură
6. Diverse.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















