Prima țară în care va merge Putin, după ce a fost emis un mandatul de arestare pe numele său
1529
Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, a anunțat marți, 19 septembrie, că preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa în octombrie la Beijing pentru convorbiri cu omologul său chinez, Xi Jinping, relatează Reuters.
Aceasta ar fi prima călătorie cunoscută a liderului rus în străinătate de când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele său.
„În octombrie, aşteptăm cu nerăbdare discuţii bilaterale aprofundate între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping, la Beijing”, a declarat Patruşev la o întâlnire la Moscova cu ministrul de Externe, Wang Yi.
Încercarea Occidentului de a descuraja atât Rusia, cât şi China ar trebui să aprofundeze cooperarea dintre cele două puteri, a afirmat Nikolai Patruşev.
Putin va participa la cel de-al treilea Forum „Belt and Road”, un proiect gigantic al Beijingului privind refacerea vechiului Drum al Mătăsii, după o invitaţie lansată de Xi în timpul vizitei oficiale a acestuia la Moscova, în luna martie.
Cu doar câteva zile înainte de vizita lui Xi la Moscova, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru suspiciunea de deportare ilegală a sute de copii din Ucraina. Moscova neagă acuzaţiile.
Kremlinul a declarat că mandatul este o dovadă a ostilităţii Occidentului faţă de Rusia, care a deschis un dosar penal împotriva procurorului CPI şi a judecătorilor care au emis mandatul.
Patruşev, un aliat apropiat al lui Putin, a declarat că „Rusia este angajată în dezvoltarea progresivă şi consolidarea relaţiilor ruso-chineze”, adăugând că cele două puteri au un ”parteneriat cuprinzător şi o cooperare strategică”.
Wang Yi s-a întâlnit marţi, la Moscova, cu Nikolai Patruşev pentru a discuta chestiuni de securitate strategică, au specificat oficiali ruşi, consemnează EFE.
Potrivit Consiliului Securităţii Rusiei, este a 18-a rundă de consultări de acest gen între partea rusă şi cea chineză.
Precedentele negocieri ruso-chineze privind securitatea strategică au avut loc în septembrie anul trecut, în China.
În acelaşi timp, Patruşev şi Wang au continuat să se întâlnească şi în alte formate, iar în luna iulie a acestui an s-au întâlnit în marja summitului BRICS de la Johannesburg, unde au discutat despre aprofundarea cooperării şi a interacţiunii ruso-chineze în formate multilaterale.
În plus, cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia din regiunea Asia-Pacific, subiect pe care intenţionau să îl abordeze şi în cadrul întâlnirii de astăzi.
În urmă cu o zi, Wang s-a întâlnit, de asemenea, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, căruia i-a reafirmat angajamentul Chinei faţă de o abordare paşnică în discuţiile cu Ucraina şi disponibilitatea Beijingului de a juca un ”rol constructiv” în rezolvarea politică a conflictului.
Lavrov a subliniat rolul Rusiei în calitate de preşedinte prin rotaţie al BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) şi şi-a exprimat dorinţa de a lucra cu gigantul asiatic pentru impulsionarea dezvoltării acestui mecanism de cooperare.
Vizita lui Wang la Moscova urmează unei întâlniri pe care a avut-o cu consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, în Malta, pe care Casa Albă a calificat-o drept ”sinceră şi constructivă”, potrivit EFE.
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
24.08.2026
18:23
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
24.08.2026
18:23
24.08.2026
18:17
24.08.2026
17:59
24.08.2026
17:51
24.08.2026
17:30
24.08.2026
17:22
24.08.2026
17:17
24.08.2026
17:07
24.08.2026
16:54
24.08.2026
16:52
24.08.2026
16:48
24.08.2026
16:42
24.08.2026
16:32
24.08.2026
16:20
24.08.2026
16:20
24.08.2026
15:51
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















