Președintele Consiliului European, Charles Michel, și-a exprimat speranța că negocierile de aderare a R. Moldova la UE vor fi deschise „până la sfârșitul anului”: „R. Moldova poate conta pe sprijinul deplin al UE. Nu sunteți singuri”
1453
Comisia Europeană urmează să publice în următoarele luni un raport cu privire la progresele R. Moldova în parcursul său european, iar Consiliul European va trebui să a ia o „decizie politică”, până la sfârșitul anului curent, asupra deschiderii negocierilor cu R. Moldova de aderare la Uniunea Europeană.
„Eu sper că acest lucru va fi posibil până la sfârșitul anului”, a declarat astăzi președintele Consiliului European, Charles Michel, care întreprinde o vizită în R. Moldova.
Oficialul european a transmis, în cadrul unei conferințe de presă susținute în comun cu președinta Maia Sandu, că „R. Moldova poate conta pe sprijinul deplin al UE”.
„UE este solidară cu oamenii din R. Moldova în această perioadă foarte complicată. Într-adevăr, nu sunteți singuri. Noi am mobilizat peste un miliard de euro în ultimul an pentru a susține R. Moldova, reziliența și stabilitatea acesteia, ceea ce înseamnă că noi nu susținem doar cu cuvinte, dar și cu acțiuni și sprijin concret. Noi suntem gata să facem și mai mult. La ultima ședință pe care am avut-o, liderii celor 27 de țări membre ale UE au decis să-și exprime încă o dată solidaritatea cu poporul R. Moldova și a solicitat Comisiei Europene să prezinte un pachet de sprijin pentru republica dumneavoastră până în vară”, a declarat Charles Michel.
Potrivit oficialului european, este vorba inclusiv despre asistență macrofinanciară acordată R. Moldova pentru ca republica să poată avansa în implementarea reformelor.
„R. Moldova a făcut deja eforturi considerabile și este necesar să implementeze cei nouă pași pentru care s-a angajat în ceea ce privește legătura cu UE, în mod special reforma sistemului judiciar, lupta împotriva corupției și depolitizarea instituțiilor de stat. (...) R. Moldova poate conta pe sprijinul deplin al UE pe parcursul acestei perioade foarte dificile și în parcursul pe calea spre familia europeană”, a punctat președintele Consiliului European.
Charles Michel a condamnat încercările Rusiei de a destabiliza situația din R. Moldova, inclusiv prin „atacuri cibernetice, proteste înscenate și alte activități distructive”, a apreciat capacitatea Guvernului de la Chișinău de a „aborda amenințările și de a face față acestora”, precum și ajutorul oferit de republica noastră refugiaților ucraineni.
De asemenea, oficialul european a mai informat că UE caută în prezent instrumente juridice pentru a ajuta autoritățile R. Moldova în lupta cu corupția, așa cum au făcut-o SUA și Marea Britanie în raport cu oligarhii fugari.
„Aș vrea să felicit conducerea R. Moldova pentru abordarea pe care o are în raport cu reforma justiției. Noi știm că este una importantă cu adevărat, supremația legii, statul de drept este un pilon fundamental pentru orice stat democratic și o condiție importantă pentru a avansa pe calea europeană. De aceea, noi susținem toate eforturile depuse de Guvern pentru a avansa în această direcție. Noi urmărim situația și vom fi gata din partea UE să oferim sprijin și expertiză”, a mai spus președintele Consiliului European.
Președinta Maia Sandu a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul acordat R. Moldova și cetățenilor ca să trecem mai ușor de crizele care au lovit republica după declanșarea de către Rusia a războiului din Ucraina, în mod special cea energetică.
Șefa statului a adăugat că în continuare avem nevoie de sprijin pentru cetățenii cu venituri mici, dar și pentru sectorul economic, afectat semnificativ de războiul din Ucraina, statul dorindu-și să ajute în mod special întreprinderile mici și mijlocii ca să poată menține locurile de muncă și să dezvolte economia.
„Lucrăm pentru un sistem judiciar integru, independent, responsabil și transparent, astfel încât cetățenii să aibă parte de un tratament corect și echitabil în fața legii. Luptăm împotriva corupției și eliminăm treptat influența oligarhilor în economie, politică, media și justiție. Vrem să asigurăm un mediu sigur și prosper pentru toți cetățenii. Eforturile noastre vizează, de asemenea, reformarea administrației publice pentru a oferi servicii de calitate cetățenilor și pentru a îmbunătăți mediul de afaceri. Avem mult de lucru. Cu toate acestea, am înregistrat progrese semnificative și rămânem dedicați atingerii obiectivelor noastre. Vom asigura în continuare pacea și securitatea cetățenilor noștri. Vom stimula dezvoltarea economică pentru a crește numărul de locuri de muncă. Vom continua să modernizăm infrastructura și să îmbunătățim calitatea vieții în satele și orașele noastre. Vom continua să construim un sistem de justiție echitabil și eficient. Și, într-o bună zi, nu prea departe, vom fi gata să aderăm la marea familie europeană”, a afirmat Maia Sandu după întrevederea avută cu președintele Consiliului European, Charles Michel.
28.05.2026
08:45
228
Horoscopul zilei 28.05.2026
601
Sebastian Ghiță, acuzații incendiare la adresa ministrului Irineu Darău: trafic de influență, licitații măsluite și riscuri pentru cloud-ul României
27.05.2026
22:21
571
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
587
Franța se confruntă cu SUA și Marea Britanie în G7 pe tema angajamentelor pentru protecția copiilor pe internet
27.05.2026
20:55
668
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
650
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
647
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
662
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
667
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
735
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1194
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
671
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
28.05.2026
08:45
222
Horoscopul zilei 28.05.2026
600
Sebastian Ghiță, acuzații incendiare la adresa ministrului Irineu Darău: trafic de influență, licitații măsluite și riscuri pentru cloud-ul României
27.05.2026
22:21
570
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
587
Franța se confruntă cu SUA și Marea Britanie în G7 pe tema angajamentelor pentru protecția copiilor pe internet
27.05.2026
20:55
667
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
650
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
645
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
662
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
667
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
735
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1191
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
671
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
598
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
712
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
607
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
697
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
698
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
27.05.2026
13:43
724
Maia Sandu discută cu parlamentari austrieci la Chișinău despre sprijinul pentru aderarea la UE și extinderea cooperării moldo-austriece
27.05.2026
13:21
605
Vladimir Bolea cere modernizarea legislației pentru a susține investițiile în construcții eficiente energetic
27.05.2026
13:18
702
Guvernul dă undă verde Programului iDRIP: 60 de milioane de euro pentru modernizarea irigațiilor și sprijinirea fermierilor din Moldova
27.05.2026
12:36
627
Moldova aliniază cercetarea la standardele europene: foaie de parcurs 2026-2027 pentru egalitate de gen în știință și inovare
27.05.2026
12:21
579
Guvernul simplifică recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în străinătate, inclusiv pentru refugiați, în acord cu standardele europene
27.05.2026
12:02
969
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
1093
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
638
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
Horoscopul zilei 28.05.2026
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.31
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














