Stiri

Președinta Sandu a prezentat la ONU obiectivele de dezvoltare durabilă, a primit un PREMIU dedicat cetățenilor R. Moldova și a avut întrevederi cu mai mulți șefi de state

Actualitate 19.09.2023 10:02 Vizualizări1717
Președinta Sandu a prezentat la ONU obiectivele de dezvoltare durabilă, a primit un PREMIU dedicat cetățenilor R. Moldova și a avut întrevederi cu mai mulți șefi de state

La invitația Secretarului General al OrganizaţieiNaţiunilor Unite (ONU), AntónioGuterres, președinta Maia Sandu și-a început vizita la New York pentru a participa la cea de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale. În cadrul primei sale zile la Adunarea Generală a ONU, șefa statului asubliniat progresele pe care R. Moldova le-a realizat în contextul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD).

Maia Sandu le-a comunicat celor prezenți că la capitolul ODD R. Moldova a urcat în clasamentul ONU de pe locul 48 în 2021, pe locul 25 în 2023. „În pofida provocărilor recente, precum pandemia Covid-19 și războiul Rusiei împotriva Ucrainei, R. Moldova și-a consolidat angajamentul către ODD”, a subliniat Maia Sandu.

Președinta a evidențiat măsurile adoptate în sectorul energetic, inclusiv diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și dezvoltarea unui cadru legislativ pentru producerea energiei din surse regenerabile.

Totodată, Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA) i-a acordat președintei Sandu premiul „FreedomFighter” 2023, recunoscând astfel angajamentul cetățenilor R. Moldova pentru democrație și valorile lumii libere. În discursul său, președinta a subliniat determinarea republicii noastre de a face față provocărilor, printre care și impactul războiului din Ucraina și amenințările hibride la adresa R. Moldova.

În marja Adunării Generale a ONU, președinta Sandu a avut discuții bilaterale cu lideri europeni precum președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset, Președinta Slovaciei, ZuzanaČaputová, și Prim-ministrul Suediei, UlfKristersson. Discuțiile s-au axat pe aderarea R. Moldovei la Uniunea Europeană, derularea reformelor și consolidarea relațiilor bilaterale. De asemenea, Maia Sandu a discutat cu Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA pentru afaceri politice, căreia i-a mulțumit pentru suportul american acordat constant R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 29.08.2026 29.08.2026 12:51 575 Horoscopul zilei 29.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri