14:22:50 21.12.2025
Stiri

Președinta Maia Sandu, la Bruxelles: Acordarea de către UE a statutului de țară candidată la aderare pentru R. Moldova va reprezenta „un semnal de încurajare și de sprijin pentru programul de reformare a republicii noastre după model european”

Actualitate 18.05.2022 10:25 Vizualizări2364
Președinta Maia Sandu, la Bruxelles: Acordarea de către UE a statutului de țară candidată la aderare pentru R. Moldova va reprezenta „un semnal de încurajare și de sprijin pentru programul de reformare a republicii noastre după model european”

Agenda de integrare europeană a Republicii Moldova a constituit unul dintre subiectele discutate, marți-seară, de președinta Maia Sandu, care întreprinde o vizită la Bruxelles, cu Charles Michel, președintele Consiliului European.

Șefa statului a punctat că scordarea de către UE a statutului de țară candidată la aderare pentru R. Moldova va reprezenta „un semnal de încurajare și de sprijin pentru programul de reformare a republicii noastre după model european”.

„M-am bucurat să-l revăd, la Bruxelles, pe Charles Michel, președintele Consiliului European, care a vizitat recent republica noastră în semn de solidaritate cu eforturile umanitare ale cetățenilor și autorităților Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina. Am vorbit despre evoluția riscurilor de securitate din regiunea noastră, i-am mulțumit pentru sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru gestionarea fluxului de refugiați și pentru depășirea consecințelor economice și sociale nefaste ale războiului. Am discutat, de asemenea, despre agenda de integrare europeană a Republicii Moldova. Acordarea statutului de țară candidată R. Moldova va reprezenta un semnal de încurajare și de sprijin pentru programul de reformare a republicii noastre după model european”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Amintim că Maia Sandu efectuează o vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu prim-ministrul Regatului Belgiei și va avea întrevederi cu oficiali ai instituțiilor UE.

Astăzi, Maia Sandu va ține un discurs în plenul Parlamentului European despre situația curentă din R. Moldova și eforturile autorităților și cetățenilor moldoveni în gestionarea crizei refugiaților.

Ulterior, Maia Sandu va susține o conferință de presă comună cu Roberta Metsola, președinta Legislativului UE.

Joi, pe 19 mai, șefa statului se va întâlni, la Paris, cu președintele Franței, Emmanuel Macron.

Autor: Ziarul National
Top stiri
21.12.2025 08:21 548 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 889 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte