Preot CĂLARE pe enoriaș: Ritual de EXORCIZARE, filmat în regiunea transnistriană. REACȚIA Mitropoliei
4195
Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove condamnă așa-zisa exorcizare din parohia Hrustovaia din regiunea trasnistreană.
Direcția Mitropolitană s-a autosesizat în urma apariției în mediul on-line a unei înregistrări video ce prezintă o procedură de așa-zisă exorcizare, care a avut loc recent și a fost postată pe internet.
„Subliniem în mod categoric faptul că forma în care s-a produs acest lucru și atitudinea slujitorului față de persoana presupus posedată este absolut necorespunzăoare practicii reale de exorcizare, ce presupune o trăire duhovnicească și o pregătire aparte a slujitorului care săvârșește această slujbă, precum și cercetarea minuțioasă a persoanei care are nevoie de o asemenea formă de asistență spiritual”, este notat într-un comunicat de presă al Mitropoliei Moldovei.
Totodată, reprezentanţii Mitropoliei spun că acest caz va fi examinat în cadrul Judecății Bisericești, pentru fi luate toate măsurile corespunzătoare situației.
Menționă că în clipul video înfiorător, un cleric realizează ritual de „izgonire a diavolului” dintr-un presupus posedat, dar este neobişnuit că preotul se urca pe spatele acestuia, conducându-l de urechi.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.09.2026
15:04
15.09.2026
14:55
15.09.2026
14:53
15.09.2026
14:24
15.09.2026
14:23
15.09.2026
14:19
15.09.2026
14:14
15.09.2026
14:13
15.09.2026
14:08
15.09.2026
14:01
15.09.2026
13:37
15.09.2026
12:57
15.09.2026
12:28
15.09.2026
12:19
15.09.2026
12:15
15.09.2026
12:13
15.09.2026
12:06
15.09.2026
12:06
15.09.2026
11:49
15.09.2026
11:31
15.09.2026
11:23
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
15.09.2026
10:37
15.09.2026
10:22
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026


















