Povestea prințeselor din Dubai răpite și ținute ostatice de propriul tată, șeicul. Sora mai mare a fost „transformată într-un zombie”
2125
Prinţesa Latifa, fiica şeicului din Dubai pe care acesta o ține captivă, a făcut un apel la poliţia britanică să reinvestigheze răpirea surorii sale mai mari de pe o stradă din Cambridge, în urmă cu peste 20 de ani.
Într-o scrisoare trimisă și la BBC, Latifa spune poliţiei din Cambridgeshire că redeschiderea investigațiilor ar putea duce la eliberarea prinţesei Shamsa, care a fost capturată la ordinele tatălui lor.
Shamsa, care avea atunci 18 ani şi între timp a împlinit 39, nu a mai fost văzută deloc în public de la data răpirii. Guvernul din Dubai nu a vrut să comenteze situația pentru BBC.
Un judecător al Înaltei Curţi a decis în 2019 că şeicul Mohammed bin Rashid al Maktoum şi-a răpit ambele fiice şi le-a ţinut captive împotriva voinţei lor.
Săptămâna trecută, BBC a difuzat videoclipuri şocante pe care Latifa le-a înregistrat în secret pe telefon, în care a spus că este ţinută „ostatică” de tatăl, după ce a încercat să fugă din țară în 2018. ONU a cerut atunci Emiratelor Arabe Unite să facă dovada faptului că Latifa este încă în viaţă.
u 20 de ani în urmă, tentativa surorii mai mari de a scăpa de familie s-a încheiat, de asemenea, cu capturarea și încarcerarea acesteia, scrie digi24.ro.
În august 2000, la două luni după ce a fugit de pe o proprietate din Anglia a tatălui ei, Shamsa a fost dusă cu elicopterul de la Cambridge în Franţa şi apoi cu un avion privat înapoi în Dubai.
Într-o scrisoare scrisă de mână, pe care Latifa a formulat-o acum 3 ani, prințesa cere autorităţilor britanice să intervină. „Tot ce vă cer este să acordaţi atenţie cazului ei, pentru că i-ar putea oferi libertatea ... ajutorul şi atenţia voastră asupra cazului ar putea să o elibereze. Are legături puternice cu Anglia, iubeşte cu adevărat Anglia, cele mai frumoase amintiri ale sale au fost din perioada petrecută acolo”, a scris Latifa.
Poliţia din Cambridgeshire a deschis pentru prima dată o investigaţie de răpire în 2001, după ce Shamsa a luat legătura cu un avocat pentru migrație. Însă ancheta s-a blocat pentru că investigatorii nu au putut să intre în Dubai.
O nouă revizuire a fost lansată după publicarea hotărârii Înaltei Curţi în 2020. Poliţia din Cambridgeshire a declarat că a primit scrisoarea de la Latifa, care „va fi privită ca parte a revizuirii în curs”.
Cine este prințesa Shamsa și cum a eșuat evadarea ei
Prințesa Shamsa a crescut parțial în Marea Britanie și a primit o educație occidentală.
„Shamsa nu era ceea ce se poate numi „prințesă””, spune vărul ei Marcus Essabri, care a trăit cu familia în Dubai timp de doi ani și a fost aproape de Shamsa. „Era obraznică. Plină de viață și aventuroasă. A vrut să facă o schimbare pentru femeile din lumea arabă. Atunci au început problemele”, a spus Essabri.
Shamsa i-a scris lui Essabri de la Londra în 1999, cu nouă luni înainte de evadare. Tatăl ei, pe atunci prințul moștenitor al Dubaiului, nu o lăsa să își continue studiile și să meargă la universitate.
„Nu am voie să continui. Știi că nici măcar nu m-a întrebat ce mă interesează. A spus doar că nu", i-a scris prințesa vărului ei.
În scrisoare i-a mărturisit că se gândește să fugă.
În vara anului 2000 s-a urcat la volanul unei mașini și a condus până la marginea proprietății vaste a șeicului, în valoare de 75 de milioane de lire sterline, din Longcross, Surrey. Șeicul a trimis o echipă de agenți pentru a o urmări în secret.
La 19 august 2000, un bărbat a dus-o pe Shamsa la Cambridge și s-au cazat la un hotel. Acolo au sosit și agenții tatălui ei care au capturat-o de pe stradă. A doua zi a fost dusă cu elicopterul în Franța, iar după câteva ore, cu un avion privat, în Dubai.
Latifa spune că, după capturare, sora ei a petrecut 8 ani în închisoare.
În 2008, Latifa a văzut-o: „Trebuia dusă de mână. Nu putea deschide ochii. I se dădeau pastile pentru a puetea fi controlată. Pastilele alea o transformau într-un zombie."
În 2019, Latifa a întâlnit-o din nou pe Shamsa. Ea i-a descris întâlnirea vărului ei, printr-unmesaj secret pe telefon. „Este în viață, dar a fost drogată atât de mult îbcât este de nerecunoscut”.
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















