Poroșenko anunță SCHIMBĂRI RADICALE în estul Ucrainei


Situaţia în estul Ucrainei s-a „schimbat radical” de la intrarea în vigoare a armistiţiului cu separatiştii proruşi, vineri, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele Petro Poroşenko. Preşedintele Ucrainei a anunţat că va supune Parlamentului un proiect de lege care să garanteze mai multă autonomie estului separatist prorus, dar a precizat că această regiune va rămâne în cadrul ţării.
„Situaţia pe front s-a schimbat radical. Înainte de anunţarea armistiţiului, Ucraina pierdea zilnic zeci de vieţi de eroi”, a declarat şeful statului, citat de Mediafax.
Dar „Ucraina nu a făcut nicio concesie asupra integrităţii sale teritoriale”, iar estul ţării va rămâne „parte a Ucrainei”, a subliniat el.
„Nu poate fi vorba despre o federalizare sau vreo separare (a regiunilor din est). Legea privind o administraţie autonomă temporară pentru districtele Doneţk şi Luhansk prevede un statut care menţine aceste regiuni în Ucraina”, a afirmat el.
Kievul şi separatiştii au semnat vineri la Minsk un acord care prevede în primul rând o încetare a focului, respectat în general, în pofida acuzaţiilor reciproce de încălcare. Dacă persistă, armistiţiul riscă să confirme pierderea controlului de către Kiev a teritoriilor aflate în prezent sub controlul rebelilor proruşi din estul ţării.
Preşedintele ucrainean a mai spus că majoritatea trupelor ruse prezente în Ucraina au părăsit teritoriul, la cinci zile după intrarea în vigoare a unui armistiţiu pentru a pune capăt conflictului din estul separatist, relatează AFP.
„Conform ultimelor informaţii pe care le-am primit de la serviciile noastre de informaţii, 70 la sută dintre forţele ruse au fost retrase”, a declarat preşedintele în Consiliul de miniştri, conform site-ului Preşedinţiei. „Acest lucru ne face să sperăm pe viitor la iniţiative de pace”, a adăugat el.
Preşedintele ucrainean declara luni la Mariupol că este imposibil de câştigat conflictul din estul Ucrainei dintre armată şi rebelii proruşi „doar prin mijloace militare”, cerând o retragere a trupelor ruse.









































































