Stiri
Vizita la Chișinău a premierului român Victor Ponta nu a fost decât un exercițiu de imagine, afirmă deputatul de la București Eugen Tomac.
Într-o scrisoare publică adresată prim-ministrului României, Tomac îl face cu ou și cu oțet pe demnitar, despre care afirmă că nu știe nicio iotă despre situația din R. Moldova pentru că nu s-a interest niciodată.
„Dacă aţi fi avut puţină demnitate naţională şi mai multă experienţă, aţi fi trecut peste orice dispută şi aţi fi discutat înainte de a merge la Chişinău cu cel care cunoaşte cel mai bine realităţile din R. Moldova, pentru a putea ajuta concret statul vecin cu prilejul acestei vizite. În primul rând, dumneavoastră nu le-ați transmis niciun mesaj românilor din R. Moldova, pentru că probabil nu cunoaşteţi faptul că peste 80 la sută din populaţia statului vecin sunt români. Românii de dincolo de Prut aşteptau, domnule Ponta, să vă începeţi vizita prin a vă cere scuze pentru faptul că i-aţi jignit comparând R. Moldova cu un stat din Africa, America Latină sau Asia”, îi scrie Tomac lui Ponta.
Deputatul a infirmat acuzațiile care i-au fost aduse de către Ponta la Chișinău, precum că el ar avea vreo legătură cu mărirea taxelor consulare.
„Taxele consulare au fost mărite de Parlamentul României în baza unui proiect de lege propus de către USL. Sperăm totuşi să susţineţi iniţiativa de reducere a taxelor consulare cu 90% pentru românii care vor să-şi redobândească cetăţenia”, menționează Tomac.
Deputatul democrat-liberal i-a mai reproșat lui Ponta că a dat-o în bară și atunci când a vorbit despre bursele oferite tinerilor din R. Moldova.
„V-aţi ascuns din nou în spatele unei minciuni, spunând că nu există solicitări. Este simplu, în acest proces trebuie să acordăm burse de licenţă pentru toţi cei care sunt absolvenţi de liceu în România şi locuri la master pentru toţi doritorii. În această situaţie, cu siguranţă numărul de 5 000 de burse n-ar fi sufficient”, afirmă Tomac, subiniind că este pentru prima dată când un premier din România vizitează R. Moldova și nu este interesat să aibă o întrevedere cu președintele Parlamentului și președintele R. Moldova.
Ponta MUȘTRULUIT după vizita la Chișinău; „V-aţi ascuns din nou în spatele unei minciuni”
Politică
28.08.2013
12:23
2391

Stiri relevante
13.07.2021
14:33
3620
Eugen Tomac: „După cetățenii R. Moldova, cel mai mare CÂȘTIGĂTOR al alegerilor este ROMÂNIA. Strategia Maiei Sandu a fost CORECTĂ - a scos din dezbatere agresivitatea pe vectorul geopolitic, fapt care a PARALIZAT electoratul prorus”
23.01.2019
13:42
2556
VIDEO // Un fost premier al României spune cum poate fi realizată „integrarea națională a celor care trăiesc pe cele două maluri ale Prutului”
02.11.2015
09:14
7611
Anunţ bombă făcut de PREMIERUL României. Este aproape INEVITABIL să se întâmple
06.10.2015
09:47
3895
Premierul României, despre protestele din R. Moldova: „Se joacă acum soarta R. Moldova”
06.10.2015
09:04
5590
Cel mai DUR ATAC al premierului Ponta la adresa preşedintelui Iohannis: „Nu sunt IOBAGUL lui”
30.09.2015
15:55
3323
Ponta: „Am APROBAT Memorandumul. Dacă nu ajutăm, atunci R. Moldova poate ajunge în situația de acum 70 de ani”
29.09.2015
14:56
5098
VIDEO // Prima REACȚIE a lui Ponta după ce moţiunea de cenzură a picat. Scene care te vor face să RĂZI în hohote
22.09.2015
16:13
3638
Ședință comună a guvernelor de la București și Chișinău: „Cu cât R. Moldova va fi mai aproape de România, cu atât va fi mai aproape de Europa”
21.09.2015
16:25
4662
Inevitabilul s-a PRODUS. Moțiune de cenzură împotriva Cabinetului de miniștri condus de Ponta
29.08.2015
12:56
4693
Cine îi va lua locul lui Victor Ponta
27.08.2015
16:16
3546
Document IMPORTANT semnat de Victor Ponta şi Valeriu Streleţ: „Acum avem posibilitatea să vă ajutăm”
26.08.2015
20:09
2600
Discuții despre R. Moldova la ședința Guvernului României. Ponta: „Reporniți motoarele”
13.07.2021
14:33
23.01.2019
13:42
02.11.2015
09:14
06.10.2015
09:47
06.10.2015
09:04
30.09.2015
15:55
29.09.2015
14:56
22.09.2015
16:13
21.09.2015
16:25
29.08.2015
12:56
27.08.2015
16:16
26.08.2015
20:09
Top stiri
24.10.2026
12:01
122
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
24.10.2026
11:32
250
Pezeshkian și Putin se întâlnesc marți la Moscova
24.10.2026
10:35
336
Iranul avertizează că nu va permite navelor militare americane să intre în Golful Persic
24.10.2026
09:54
389
Crimeea ocupată, fără curent după atacul asupra unei substații din sudul Rusiei
24.10.2026
08:07
392
Cutremur de 6,9 în largul Vanuatu, urmat de alertă de tsunami
24.10.2026
03:22
581
Regatul Unit va investi 100 de milioane de lire într-un laborator național de biosecuritate AI
24.10.2026
03:20
694
Dronă rusească prăbușită lângă o locuință în Telenești; Chișinăul expulzează un diplomat rus
24.10.2026
02:36
717
Ucraina anunță un armistițiu la Oleşkî începând de marți, după declarația Melaniei Trump
24.10.2026
02:27
669
Tom Barrack: SUA ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend
24.10.2026
01:36
641
Russell T Davies spune că primește zilnic mesaje de ură pentru susținerea drepturilor persoanelor trans
24.10.2026
01:12
712
Opt țări cer la Istanbul oprirea ostilităților și evitarea unei noi escaladări
23.10.2026
23:35
609
Vremea în Moldova, 24–30 octombrie: răcire treptată și ploi slabe
23.10.2026
23:27
736
Trump va discuta cu Musk dacă accesul Ucrainei la Starshield rămâne restricționat
23.10.2026
23:00
715
Franța și Regatul Unit au simulat un atac nuclear în primul lor exercițiu comun
23.10.2026
21:14
725
Petrolier cu peste 300.000 de barili de motorină rusească se îndreaptă spre New York
23.10.2026
20:38
669
Hitul „Babydoll” îl duce pe Jamie Miller în fruntea topului britanic după 15 ani
23.10.2026
20:31
759
Melania Trump anunță un armistițiu la Oleşkî, începând cu 29 octombrie
23.10.2026
19:26
727
Economia globală va depăși 128 de trilioane de dolari în 2026: locul Moldovei în clasamentul mondial
23.10.2026
19:24
738
Rusia și Ucraina ar putea relua negocierile directe, mediate de SUA, la Abu Dhabi
23.10.2026
19:23
712
Consiliul aprobă planurile pentru un centru de date AI în Kent
23.10.2026
19:07
709
Trei medalii la Mondialul de robotică: premierul s-a întâlnit cu echipa Moldovei
23.10.2026
18:39
702
Tofan și vicepreședintele BEI, discuții pentru accelerarea proiectelor de dezvoltare din Moldova
23.10.2026
18:34
779
Kremlinul anunță negocieri directe între Rusia și Ucraina la Abu Dhabi, în prima jumătate a lui noiembrie
23.10.2026
18:33
708
Două spitale din Moldova încep modernizarea energetică, cu sprijin european
23.10.2026
18:07
539
Instituțiile se grăbesc să-și actualizeze sistemele după descoperirea unei vulnerabilități în PHP
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
Actualitate
Parteneri
Stiri
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri