Politica externă a României în relaţia cu R. Moldova și perspectiva integrării imediate a Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin reunirea cu România, printre subiectele dezbătute la Universitatea de Vară a românilor de pretutindeni, ediţia XX
1160
Facebook Universitatea de Vară a românilor de pretutindeni, ediţia XX, a debutat, marţi, la Izvoru Mureşului, și va dura până pe 20 august, temele de dezbatere fiind problemele cu care se confruntă românii din diaspora şi din ţară, au anunţat organizatorii.
„Temele de dezbatere vor scoate la iveală realităţile dramatice cu care se confruntă românii din diaspora şi din ţară, de multe ori mascate sau nebăgate în seamă de presa românească. Pe agenda de discuţii figurează problema afirmării identitare şi riscul deznaţionalizării comunităţilor de români care trăiesc în vecinătatea graniţei, a situaţiei dezideratului naţional al unirii cu Republicii Moldova în noul context geopolitic, problema retrocedărilor ilegale de proprietăţi din Transilvania şi lipsa de reacţie a statului privind recentele provocări, precum şi situaţia discriminării românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş”, se arată într-un comunicat transmis presei.
Participanţii la lucrările Universităţii iau parte, marţi, la Liturghia Arhierească, oficiată de episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, cu ocazia hramului Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, de la Izvoru Mureşului, după care va avea loc deschiderea oficială a lucrărilor la Complexul Sportiv Naţional „Izvoru Mureşului”.
În cursul zilei de miercuri, 16 august, discuţiile se vor concentra pe „drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani precum şi pe situaţia românilor din Ungaria, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord şi Grecia".
În aceeaşi zi, de la ora 18.00, va fi organizat, în premieră, un meci demonstrativ de oină, în parteneriat cu Federaţia Română de Oină.
În data de 17 august, dezbaterile vor viza „priorităţi privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi situaţia de pe întreg cuprinsul Transilvaniei în sensul retrocedărilor ilegale de proprietăţi”.
Vineri, 18 august, participanţii la eveniment vor discuta „problematica politicii externe a României în relaţia cu fraţii de peste Prut, mai exact perspectiva integrării imediate a Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin reunirea cu România”, iar seara vor avea loc momente festive şi spectacole artistice.
Sâmbătă, 19 august, va fi dezbătută „politica partidelor parlamentare şi a instituţiilor de stat faţă de românii de pretutindeni şi faţă de românii din zonele multietnice şi pluriconfesionale din România” şi „se vor analiza strategiile de solidaritate româno-română, în preocupările administraţiei publice, a partidelor politice şi a societăţii civile”.
Potrivit organizatorilor, la deschiderea lucrărilor Universităţii de Vară vor fi prezenţi „deputaţi şi senatori din Parlamentul României, reprezentanţi ai Guvernului României, prefecţi, primari ai localităţilor româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, aleşi locali, lideri ai societăţii civile din România şi din afara graniţelor precum şi numeroşi români din întreaga ţară”.
Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului este organizată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.
27.05.2026
22:21
238
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
253
Franța se confruntă cu SUA și Marea Britanie în G7 pe tema angajamentelor pentru protecția copiilor pe internet
27.05.2026
20:55
325
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
361
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
406
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
445
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
462
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
502
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
852
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
520
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
22:21
0
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
212
Franța se confruntă cu SUA și Marea Britanie în G7 pe tema angajamentelor pentru protecția copiilor pe internet
27.05.2026
20:55
280
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
332
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
376
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
420
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
441
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
485
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
813
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
495
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
436
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
540
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
440
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
511
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
549
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
27.05.2026
13:43
547
Maia Sandu discută cu parlamentari austrieci la Chișinău despre sprijinul pentru aderarea la UE și extinderea cooperării moldo-austriece
27.05.2026
13:21
448
Vladimir Bolea cere modernizarea legislației pentru a susține investițiile în construcții eficiente energetic
27.05.2026
13:18
541
Guvernul dă undă verde Programului iDRIP: 60 de milioane de euro pentru modernizarea irigațiilor și sprijinirea fermierilor din Moldova
27.05.2026
12:36
469
Moldova aliniază cercetarea la standardele europene: foaie de parcurs 2026-2027 pentru egalitate de gen în știință și inovare
27.05.2026
12:21
452
Guvernul simplifică recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în străinătate, inclusiv pentru refugiați, în acord cu standardele europene
27.05.2026
12:02
748
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
872
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
524
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
27.05.2026
08:30
982
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
623
Horoscopul zilei 27.05.2026
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














