Stiri

Poliţia tocmai a primit aprobarea pentru a citi MESAJELE de pe WhatsApp ale oricărui cetăţean. Ce stat a permis acest lucru

Actualitate 23.10.2020 13:29 Vizualizări3086
Poliţia tocmai a primit aprobarea pentru a citi MESAJELE de pe WhatsApp ale oricărui cetăţean. Ce stat a permis acest lucru

Forţele de securitate din Germania vor avea permisiunea de a instala tehnologie software de supraveghere pe telefoanele mobile înainte de sfârşitul anului, arată un document obţinut în urma unei scurgeri de informaţii.

Potrivit unui raport intern al Ministerului de Interne german publicat săptămâna aceasta de trustul independent de presă Netzpolitik, o nouă versiune a software-ului de interceptare a comunicaţiilor la distanţă (RCIS) al poliţiei germane va fi gata de utilizare înainte de sfârşitul anului, scriu cei de la Deutsche Welle, transmite businessmagazin.ro.

Spre deosebire de prima versiune, RCIS 2.0 nu se limitează la supravegherea desktopurilor, ci poate fi utilizat pe dispozitive mobile cu sisteme de operare Android, iOS şi Blackberry. Tehnologia poate decripta conţinutul din aplicaţii precum WhatsApp şi Telegram prin piratarea telefoanelor şi citirea mesajelor direct „de la sursă”, pe ecranele utilizatorilor.

Luna trecută, guvernul german a adoptat o lege pentru a oferi poliţiei puterea de a pirata dispozitive aparţinând tuturor persoanelor suspectate de activitate criminală şi celor suspectate de activităţi de terorism. Cu toate acestea, noul document arată că RCIS 2.0 este în curs de dezvoltare de la începutul anului 2016. Cu alte cuvinte, forţele de securitate au aplicat o oarecare presiune pentru oferi legitimitate juridică tehnologiei pe care deja o dezvoltaseră.

„Se construieşte un arsenal de troieni (viruşi) de parcă ar fi fost deja normal ca statul să pirateze creierul digital al cetăţenilor săi”, au spus cei de la Netzpolitik.

Documentul arată că serviciile de securitate din Germania au cumpărat software-ul de supraveghere FinSpy drept copie de rezervă în cazul în care sistemul RCIS al statului ar fi compromis.

Apariţia documentului a iscat controverse politice, deoarece programul poate depăşi ceea ce este permis în prezent de legea germană.

Parte din gama FinFisher dezvoltată de Gamma International în München, FinSpy este capabil să înregistreze de la distanţă toate apelurile şi mesajele de pe un telefon - atât SMS-uri obişnuite, cât şi în alte servicii de mesaje text - precum şi să-şi activeze microfonul şi camera şi să localizeze şi să urmărească dispozitive în timp real.

Edin Omanovic, de la ONG-ul Privacy International, cu sediul în Marea Britanie, a declarat că toate acestea fac parte dintr-o tendinţă la nivelul UE. „Vedem eforturi pentru a legifera drepturi de piratare în Marea Britanie, Austria, Italia şi Germania", a spus el pentru DW. „Marea Britanie, de exemplu, foloseşte tehnici de hacking, dar pur şi simplu nu le-a legalizat", a adăugat el.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 09.07.2026 09.07.2026 12:57 616 Horoscopul zilei 09.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.57 1 RON 3.83 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri