11:19:30 17.04.2026
Stiri

Poate fi oprită spirala RĂZBOIULUI din Ucraina? „Putin s-a desprins de lume, s-a izolat la Kremlin, pe care l-a transformat într-o cetate asediată”

Actualitate 15.02.2022 09:13 Vizualizări2802
Poate fi oprită spirala RĂZBOIULUI din Ucraina? „Putin s-a desprins de lume, s-a izolat la Kremlin, pe care l-a transformat într-o cetate asediată” BBC

Ce se ascunde în spatele atitudinii lui Vladimir Putin? Vrea neapărat război stăpânul de la Kremlin? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă Le Figaro într-o analiză despre amenințarea militară a Rusiei care este tot mai mare la adresa Kievului, în ciuda eforturilor diplomatice. Surse apropiate lui Emmanuel Macron au vorbit în presa franceză despre un Vladimir Putin complet schimbat față de acum 3 ani în urmă: mai ermetic, mai dur, mai ancorat în trecut.

„Ucraina: poate fi oprită spirala războiului?” Aceasta este întrebare adresată azi pe prima pagină a publicației franceze Le Figaro, transmite observatornews.ro.

„De la înălțimile Kremlinului, dincolo de zidurile roșii ca sângele care îl despart de muritorii de rând, Vladimir Putin observă dansul diplomatic al țărilor occidentale” scrie ziarul francez. „Unii după alții defilează în Piața Roșie sau îl sună pentru a-l ține de vorbă uneori și câte două ore. De zece zile, activitatea diplomatică este la apogeu, dar niciunul dintre ei nu a obținut nici cea mai mică concesie de la stăpânul Kremlinului. ”

Joe Biden, președintele principalei puteri mondiale, Emmanuel Macron, liderul Europei, oficiali UE, influenta Germania, turbulentul Boris Johnson: toate au fost respinși de Vladimir Putin, președintele unei țări uriașe, dar izolate, al cărei PIB este de mărirea celui din Spania și a cărei demografie scade în fiecare an.

„Sentimentul nostru este că Vladimir Putin rămâne pe aceleași baze ofensive, crezând că nu el a luat inițiativa escaladării, ci occidentalii apropiindu-se de granița cu Rusia, a explicat o sursă de la Palatul Elysee, citată de Le Figaro.

În acest context, Le Figaro se întreabă: „De ce un asemenea ermetism din partea lui Vladimir Putin, care riscă să-și amplifice izolarea pe scena internațională și să i se pună noi sancțiuni? Poate pentru că a sosit timpul ca el să meargă până la capăt, crede ziarul. „Statele Unite au fost slăbite de la retragerea din Afganistan și vor să-și concentreze eforturile internaționale asupra Chinei. Europa este divizată și fără voință de putere. (…) Rusia, la rândul ei, și-a reconstituit armata, și-a restabilit locul pe scena internațională.

Mizează pe dependența Europei de gazul său și profită de ezitările bătrinului președinte Joe Biden. Pentru un om întors spre trecut precum Vladimir Putin, slăbiciunea Occidentului este poate ultima ocazie de a recupera Ucraina, a cărei independență nu a digerat-o niciodată. Și să controleze din nou fosta sferă de influență a Uniunii Sovietice, el care consideră că prăbușirea URSS a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. „Este acum sau niciodată să profite de eșecurile occidentale pentru a obține câștiguri, în special neutralizarea Ucrainei”, comentează un diplomat familiarizat cu problema.

„Invazia ar fi doar o opțiune pentru Putin, pe lângă războiul hibrid și atacurile cibernetice, presiuni energetice, operațiuni de tip cacealma, manipulare și dezinformare, chiar și comploturi pentru a-l da jos pe președintele Zelenski”, mai scrie Le Figaro.

De la începutul crizei, francezii și americanii au avut de multe ori o interpretare diferită a desfășurării militare la granițele Ucrainei. Casa Albă anunță de aproape două luni iminența unui atac militar. Palatul Elysée este mai precaut. „Nu avem niciun indiciu că Vladimir Putin că va trece la ofensivă din cele spuse de el”, a declarat sâmbătă o sursă de la Palatul Elysee, după convorbirea telefonică dintre cei doi președinți.

Fie că este vorba de Cecenia, Georgia sau Crimeea, Vladimir Putin nu a avertizat niciodată înainte de a interveni militar în fosta „sferă de influență” a URSS. De asemenea, nu s-a angajat niciodată în operațiuni militare prea grele de susținut pentru Rusia, ceea ce ar fi, fără îndoială, o invazie a Ucrainei - mai comentează Le Figaro.

Este Vladimir Putin la fel ca înainte? De la începutul crizei sanitare, s-a desprins de lume și s-a izolat la Kremlin, pe care l-a transformat într-o cetate asediată. În timpul celor cinci ore de discuție cu el săptămâna trecută la Moscova, Emmanuel Macron a văzut un președinte diferit de cel pe care îl primise acum 3 ani la Fort Brégançon.

„L-a găsit pe Vladimir Putin mai dur. Îi era greu să-l întrerupă din lungile monologuri și să-l aducă înapoi la probleme de actualitate. Era obsedat de istorie, de revizionism istoric, revenea constant la perioada în care NATO nu integrase încă Polonia, Ungaria și Cehia, în 1997”, a explicat o sursă diplomatică. Va împinge această radicalizare a președintelui rus să aleagă o strategie de totul sau nimic? - se întreabă Le Figaro.

În orice caz, promisiunea lui Joe Biden de a nu interveni nu îi dă lui Vladimir Putin doar undă verde să intervină. Totodată ea, contribuie, prin subminarea economiei ucrainene, la slăbirea țării și, prin urmare, la servirea intereselor Kremlinului, concluzionează Le Figaro.

Preşedintele rus Vladimir Putin a petrecut mult timp din întâlnirea sa maraton de luni, 7 februarie, cu omologul său francez Emmanuel Macron repetându-i acestuia din urmă nemulţumiri ce datează din perioada de la sfârşitul Războiului Rece, afirmă două surse din anturajul liderului de la Elysee. Conform acestor surse, Macron a fost uimit de cât de mult s-a schimbat Putin faţă de cum i s-a părut la întâlnirea lor desfăşurată cu trei ani în urmă pe Riviera Franceză.

„Putin I-a oferit lui Macron cinci ore de revizionism istoric'', expunându-i convingerea sa că Occidentul şi-a încălcat angajamentele faţă de Rusia prin extinderea NATO începând din 1997 şi care a inclus de asemenea state ale fostului bloc sovietic, spune una dintre surse.

„Aşa a continuat timp de patru ore rescriind istoria începând din 1997. Te îneacă în aceste lungi monologuri. Şi preşedintele Macron a tot încercat să revină la problemele zilei (...) Aceste mai mult de cinci ore de discuţii ne-au făcut să ne dăm seama cât de diferit este Putin astăzi faţă de cum era cu trei ani în urmă'', spune una dintre cele două persoane neprecizate din anturajului liderului de la Elysee.

Conform acestora, în discuţia cu omologul său francez, Vladimir Putin a revenit în mod repetat asupra primei extinderi a NATO din 1997 - când Polonia, Ungaria şi Republica Cehă au fost primite în Alianţă. Liderul de la Kremlin a descris această extindere drept o trădare a unor promisiuni anterioare conform cărora NATO nu urma să primească ţări din fostul bloc estic. Membrii NATO neagă că astfel de promisiuni ar fi fost făcute vreodată. Moscova susţine însă că ele au existat, dar au fost făcute doar verbal. Putin a evocat în discuţia cu Macron şi revoluţia ucraineană din Piața Maidan din 2014 şi alegerea lui Volodimir Zelenski ca preşedinte al Ucrainei în 2019. Conform celor două surse apropiate preşedintelui francez, Putin i-a transmis lui Macron că `Zelenski este controlat de Statele Unite''.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
17.04.2026 08:28 335 Horoscopul zilei 17.04.2026
Top stiri
17.04.2026 08:28 311 Horoscopul zilei 17.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.12 1 RON 3.96 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte