16:53:43 16.12.2025
Stiri

Petru Bogatu: „Plecările din PCRM sunt un COLAC de SALVARE pentru liberali și grupul Leancă”

Politică 21.12.2015 10:38 Vizualizări2733
Petru Bogatu: „Plecările din PCRM sunt un COLAC de SALVARE pentru liberali și grupul Leancă”

Analiștii politici consideră că plecările de astăzi din PCRM au scopul de a-i asigura lui Vlad Plahotniuc numărul necesar de voturi pentru a fi ales prim-ministru, dar și față europeană viitoarei majorități parlamentare.

„Plecările de astăzi din PCRM sunt un nou și concludent episod din serialul de promovare a oligarhului Vlad Plahotniuc în funcția de premier.

Pentru că deznodământul filmului trebuie să fie proeuropean, un fel de happy-end pentru Europa, s-a făcut acest pas. Cei plecați au fost constrânși să părăsească fracțiunea și să îmbrace straie europene, social-democrate.

Aceste plecări sunt un colac de salvare aruncat aliaților de pe centru-dreapta: liberalilor și grupului Leancă. Pentru ei era jenant să voteze cu comuniștii, iar acum au fost ajutați de Plahotniuc să își facă datoria”, consideră editorialistul Zarului NAȚIONAL, Petru Bogatu.

Cât ține de impresia pe care au încercat să o creeze proaspeții transfugi din PCRM, Bogatu nu crede că plecările reprezintă o scindare a Partidului Comuniștilor.

„Mai degrabă este vorba despre o înțelegere. Voronin vorbea încă de mai demult despre o fuziune cu Partidul Democrat. Lucrurile s-au precipitat. Astăzi, nimeni nu are timp să aștepte fuziunea. Președintele trebuie să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru. Evenimentele de astăzi arată că Vlad Plahotniuc va fi viitorul premier. Președintele Nicolae Timofti, desigur, nu este obligat să înainteze un candidat dorit de un anume partid, dar șeful statului trebuie să acționeze responsabil și să ofere șanse unui majorități care se conturează să aleagă un prim-ministru”, a explicat editorialistul.

Și analistul politic Oazu Nantoi crede că plecările de astăzi din PCRM îi vor asigura lui Vlad Plahotniuc funcția de prim-ministru pentru terapia de șoc pe care a anunțat-o în ajun.

„Rămâne, totuși, deschisă problema cu președintele republicii. Nicolae Timofti a declarat că se fac presiuni asupra sa și a familiei sale”, observă Nantoi.

Întrebat dacă ar fi dispuși PL și grupul Leancă să voteze viitorul premier împreună cu foștii comuniști, analistul ne-a răspuns: „Întrebați-l pe Mihai Ghimpu. Ce aș putea spune eu decât că trăiesc într-un bordel și totul depinde de propunere”.

Fostul deputat liberal, Valeriu Saharneanu, critică dur pe pagina se de Facebook anunțul lui Plahotniuc despre revenirea în Partidul Democrat.

„Dacă s-ar organiza un campionat al ipocriziei, cred că azi Plahotniuc ar fi ipocritul campion. Omul zice că se întoarce în partid al cărui PATRON este. Omul zice că cel mai necesar lucru pentru Republica Moldova este stabilitatea. Dar cine a tot destabilizat Republica Moldova ultimii șase ani, nu Plahotniuc, Filat, Ghimpu? Acum, după aranjarea lui Filat și împachetarea lui Ghimpu, Dodon, Voronin, după capturarea tuturor organelor coercitive ale statului și acapararea celui mai mare segment mass-media, omul vine să ne spună că STABILITATEA este ceea ce lipsește statului ca să se dezvolte. Știți ce are în vedere omul? Să fie recunoscut STĂPÂN peste noi și să acceptăm stabilitatea din cimitir pe care el vrea să ne-o instaleze. Și mai pomenește omul de „terapia de șoc” ca soluție a ieșirii din impasul economic. Omul se vrea salvatorul, un fel de Balzerovici de pe Bâc. După șase ani de șoc fără terapie prin care ne-a trecut, acum haideți la terapie de șoc. E nasol omul. Oare chiar ne are de tâmpiți? Soluția este una: Pentru Moldova, fără oligarhi!”, a scris Saharneanu.

Amintim că, într-un comentariu postat ieri-seară pe Facebook, Vlad Plahotniuc a anunțat că revine în Partidul Democrat, iar R. Moldova are nevoie de o „terapie de șoc”. Astăzi dimineață, un grup de 14 deputați comuniști au anunțat că părăsesc fracțiunea și creează Platforma social-democratică pentru Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.12.2025 08:32 473 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte