Stiri

Pentru prima dată, Gigi Becali ne arată CE FACE în închisoare!

Social 24.07.2013 12:35 Vizualizări1728
Pentru prima dată, Gigi Becali ne arată CE FACE în închisoare!
Aflat în Penitenciarul Jilava, unde îşi ispăşeşte condamnarea în dosarul „Valiza", Gigi Becali binecuvântează închisoarea în care se află, după ce a citit trei cărţi religioase.

„Am spus binecuvântată fii, închisoare, pentru că aici am citit trei cărţi care mi-au salvat sufletul din care două sunt „Pelerinul Rus” şi „Filocalia vol.1”. A treia este o carte care m-a învăţat cu adevărat Sfintele Taine ale Ortodoxiei. Aceste cărţi îmi pot salva sufletul care era plin de rugina păcatelor. Mântuirea vine prin expresia „de câte ori am vorbit bine am făcut lucrare de argint, dar de câte ori am tăcut am făcut lucru de aur curat”, se arată într-un mesaj al lui Gigi Becali, adus din închisoare de unul dintre avocaţii săi, Daniel Ionaşcu.

Potrivit
gândul.info, săptămâna trecută, Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenţie, iar instituţia de învăţământ superior are numai cursuri de zi, potrivit unuia dintre avocaţii săi.

La 20 mai, Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, şi fostul şef al Statului Major General, Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi la 20 mai în Penitenciarul Rahova, iar la 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, şi una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza", pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Autor: Ziarul National
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.17 1 USD 17.67 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri