NEAȘTEPTAT // PD nu va participa la alegerile pentru bașcan din Găgăuzia
2791
Deputatul democrat Nicolae Dudoglo, fost primar al Comratului, și-a suspendat calitatea sa de membru al formațiunii și va candida la alegerile pentru bașcan al Găgăuziei drept candidat independent. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul congresului Mișcării Populare „Noua Găgăuzie”, al cărei președinte este Nicolae Dudoglo.
La congres a participat și secretarul Partidului Democrat, Constantin Botnari, care a precizat că formațiunea îl va susține în campanie pe Dudoglo, chiar dacă acesta va fi candidat independent. „PD nu va înainta un candidat propriu pentru postul de bașcan, dar îl va susține pe singurul om care merită această funcție”, a spus Botnari, citat de gagauzinfo.md.
Tot astăzi, în cadrul congresului Mișcării Populare „Noua Găgăuzie”, au fost alese 31 de persoane care vor forma stafful electoral al lui Dudoglo.
Alegerile pentru bașcan vor avea loc pe 22 martie curent. Până acum, și-a anunțat participarea la scrutin fostul conducător al autonomiei, Dumitru Croitor. Președintele Comisiei juridice a Adunării Populare de la Comrat, deputatul Ivan Burgudji, care anterior declara că va candida la postul de bașcan, s-a răzgândit și a declarat că-l va susține în campanie pe Croitor.
01.05.2018
12:40
4305
FOTO // Un NOU DEPUTAT în Parlamentul R. Moldova. Cine este acesta și pe ce loc s-a aflat în lista electorală din 2014
29.04.2018
12:30
4146
CULISE // De ce a PLECAT Dudoglo din Parlament și din PD? „Nu este exclus ca găgăuzii…”
27.04.2018
20:29
3664
Dudoglo a DECIS să-și depună MANDATUL de deputat și părăsește PD. A ales ONG-ul „incompatibil cu linia de modernizare proeuropeană a R. Moldova”
16.09.2015
17:02
2510
Un deputat din R. Moldova și-a luat ca asistent parlamentar un fost viceprimar
15.03.2015
16:00
2665
Alegerile din Găgăuzia cu buletine de vot în limba rusă, deși trei la sută din locuitori se declară ruși
12.03.2015
13:22
2368
Încă un candidat la funcția de bașcan PĂRĂSEȘTE cursa electorală și anunță motivul
03.03.2015
13:42
2561
Oamenii de încredere ai lui Putin „se bat” pentru candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei
23.02.2015
10:39
2976
Scenariul lui Formuzal se adeverește? Un candidat a ieșit din cursa pentru fotoliul de bașcan
16.02.2015
15:08
2235
APROBAT // Iată cât vor costa alegerile bașcanului din Găgăuzia
03.02.2015
16:38
2867
DECIS // Socialiștii au un candidat pentru funcția de bașcan
31.03.2026
02:11
64
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
30.03.2026
22:06
435
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
325
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
431
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
399
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
450
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
428
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
480
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
452
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
477
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
518
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
473
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
481
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
454
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
450
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
469
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
832
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
517
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
538
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
880
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
721
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
798
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
668
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1498
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
805
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














