Patriarhul Kirill i-a numit „duşmani interni” pe ruşii care nu-şi servesc ţara
932
Capul puternicei Biserici Ortodoxe din Rusia, Kirill, i-a calificat marţi pe ruşii care nu-şi servesc ţara drept „duşmani interni", şi a declarat că patriotismul este „cea mai mare virtute", potrivit agenţiei de presă oficiale ruse RIA Novosti, citată de Reuters.
Patriarhul Kirill, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, este un susţinător ferm al războiului declanşat de Kremlin în Ucraina, în cursul căruia zeci de mii de persoane au fost ucise, iar alte milioane şi-au părăsit locuinţele, căutând refugiu în străinătate sau în zonele mai sigure din interiorul ţării.
„Astăzi, rugăciunea noastră se îndreaptă către patria noastră, pentru ca Domnul să o protejeze de duşmani interni şi externi, de toţi cei care nu-şi asociază viaţa cu Rusia, care sunt gata să facă bani în Rusia, dar care nu au fost niciodată dispuşi să-şi servească patria", a declarat Kirill într-o predică, potrivit RIA și Agerpres.
„Trebuie să le inculcăm oamenilor, inclusiv prin predica bisericii, dragostea de patrie, cea mai mare dintre virtuţi", a spus el în predica ţinută la Catedrala Sf. Arhanghel Mihail din incinta Kremlinului, în centrul Moscovei.
Kirill nu a detaliat, dar remarcile sale par să-i vizeze în parte pe ruşii care se eschivează de recrutare, preferând uneori să plece în străinătate pentru a evita să fie chemaţi în armată pentru a merge să lupte în ceea ce Putin numeşte „operaţiune militară specială" în Ucraina.
Putin s-a folosit deseori de Biserica Ortodoxă Rusă şi de tradiţiile sale bogate pentru a promova sentimentul de mândrie naţională şi de patriotism în rândul ruşilor. El a participat săptămâna trecută la o slujbă de Paşte şi şi-a făcut semnul crucii de mai multe ori.
Preşedintele rus, susţinut puternic de patriarhul Kirill, prezintă invazia Moscovei în Ucraina drept o ripostă defensivă împotriva a ceea ce el consideră a fi un Occident agresiv şi decadent care este hotărât să distrugă Rusia şi cultura sa.
Ucraina susţine că Rusia duce un război de agresiune neprovocat pentru acaparare de teritoriu şi pentru a-i strivi independenţa.
Războiul, care se prelungeşte de 14 luni, a aprofundat diviziunile între creştinii ortodocşi din întreaga lume şi i-a determinat pe mulţi ucraineni să rupă cu Patriarhia Moscovei, condusă de Kirill, şi să treacă la Biserica Ortodoxă a Ucrainei, aflată în comuniune cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, care i-a recunoscut autocefalia în 2019.
26.08.2026
04:02
26.08.2026
01:43
26.08.2026
01:02
25.08.2026
22:28
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
25.08.2026
19:58
26.08.2026
04:02
26.08.2026
01:43
26.08.2026
01:02
25.08.2026
22:28
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
25.08.2026
19:58
25.08.2026
19:51
25.08.2026
19:12
25.08.2026
18:56
25.08.2026
18:04
25.08.2026
17:54
25.08.2026
17:45
25.08.2026
17:44
25.08.2026
17:23
25.08.2026
16:51
25.08.2026
16:25
25.08.2026
16:16
25.08.2026
15:52
25.08.2026
15:49
25.08.2026
15:31
25.08.2026
15:28
25.08.2026
15:22
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului















