Patriarhul Daniel transmite un mesaj fără PRECEDENT pentru femei: „Nu mai faceţi asta”
1867
mediafax.ro Biserica reclamă o criză în societatea românească, iar însuşi PF Daniel a transmis un comunicat de presă cu un mesaj foarte dur la adresa unei practici curente în unele cupluri de români. PF Daniel îndeamnă femeile să nu facă avort, pentru că este un păcat deosebit de grav, şi să ajute familiie cu mulţi copii să-i poată creşte, pentru că numărul înmormântărilor este, din nefericire, mai mare decât al botezurilor, informează gandul.info.
„O mulţime de familii doresc să aibă copii şi citesc Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana care, de asemenea, au avut-o pe Maica Domnului, ca binecuvântare, la adânci bătrâneţe, precum şi al altor sfinţi. Pe de altă parte, din nefericire, există şi familii care pot naşte copii, dar nu o fac, ci îi avortează, îi ucid înainte de a se naşte, ceea ce este un păcat deosebit de grav. De aceea, Biserica îndeamnă ca cei care au copii mulţi să fie ajutaţi de cei care nu au copii, care fie pot adopta un copil care a fost părăsit de părinţi, fie pot ajuta material şi spiritual o familie cu numeroşi prunci, ca cei care au copii să simtă că Dumnezeu îi iubeşte şi că ei pot deveni pentru Biserică şi societate o binecuvântare", spune PF Daniel, într-un comunicat.
Patriarhul a mai spus că în bisericile din România au loc astăzi, din nefericire, mai multe înmormântări decât botezuri.
„Astăzi, sunt în poporul român, din nefericire, mai multe înmormântări decât botezuri. Populaţia îmbătrâneşte, numărul românilor scade, iar numărul avorturilor a depăşit numărul populaţiei, peste 20 de milioane de avorturi s-au făcut în ţara noastră din 1990 şi suntem printre primii din Europa la aceste capitol. Suntem creştini, dar nu vieţuim creştineşte întru totul", a mai spus PF Daniel.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"


















