Parlamentul României a adoptat Declaraţia privind atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel. Ciucă: Forţele care recurg la violenţă şi ură „trebuie izolate şi condamnate”
1580
Facebook // Nicolae Ciucă Parlamentul României a adoptat, miercuri, cu 284 de voturi „pentru”, Declaraţia privind atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile, document prin care subliniază necesitatea acţiunii pentru crearea celor mai eficiente mecanisme care să asigure protecţia libertăţii, democraţiei şi a vieţilor omeneşti. Parlamentarii și-au exprimat solidaritatea deplină cu Israel, susținând dreptul statului de a se autoapăra pentru a elimina terorismul și de a lua toate măsurile necesare pentru a-și proteja civilii, informează Agerpres.
„Deputaţii şi senatorii din Parlamentul României au fost şocaţi să observe atacurile teroriste barbare îndreptate împotriva Statului Israel şi violenţa dezlănţuită de organizaţia teroristă Hamas asupra populaţiei civile. Deşi ar trebui să fie doar o amintire a tragediilor care au însoţit cele mai întunecate momente ale istoriei umanităţii, imaginile din ultimele zile, numărul semnificativ de victime nevinovate – ucişi, torturaţi, răniţi şi ostatici, au arătat din nou întregii lumi că siguranţa necesită o vigilenţă permanentă”, se arată în declaraţia citită în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului de către preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler.
Potrivit documentului, lupta împotriva terorismului şi a tuturor ideologiilor bazate pe ură reprezintă o datorie a întregii societăţi, dar şi un element fundamental al responsabilităţii noastre, atât din prezent, cât şi pentru viitor.
„Reprezentându-i pe toţi cetăţenii României, noi, membrii Parlamentului României, ne exprimăm solidaritatea deplină cu Statul Israel şi cetăţenii săi. Urmărim cu atenţie şi îngrijorare situaţia ostaticilor răpiţi de pe teritoriul Statului Israel. În acest context, subliniem că este necesar să acţionăm în permanenţă pentru crearea celor mai eficiente mecanisme care să asigure protecţia libertăţii, democraţiei şi a vieţilor omeneşti”, a subliniat Silviu Vexler.
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, care a condus ședința plenului reunit, a afirmat, că declaraţia adoptată de Parlament de condamnare a atacurilor teroriste îndreptate împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile reprezintă un apel către societatea românească de a strânge rândurile în jurul valorilor democratice, menţionând că forţele care recurg la violenţă şi ură „trebuie izolate şi condamnate”.
„Această declaraţie este şi un apel către societatea românească de a strânge rândurile şi a se uni în jurul valorilor democratice care ne leagă. Ura şi violenţa nu au ce căuta printre noi, iar forţele care recurg la acest arsenal trebuie izolate şi condamnate”, a spus Ciucă.
În context, Parlamentul a reafirmat hotărârea membrilor săi pentru susţinerea, în continuare, în plan legislativ şi instituţional, a acţiunilor de combatere a oricăror forme şi manifestări teroriste, solicită instituţiilor internaţionale să ia toate măsurile necesare pentru returnarea în siguranţă a ostaticilor răpiţi de pe teritoriul Statului Israel şi pentru condamnarea oricăror atacuri teroriste, solicita autorităţilor publice să asigure toate măsurile necesare pentru protejarea Comunităţilor Evreieşti din România şi prevenirea oricăror incidente pe teritoriul ţării noastre.
27.05.2026
15:57
71
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
92
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
114
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
237
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
304
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
327
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
27.05.2026
13:43
332
Maia Sandu discută cu parlamentari austrieci la Chișinău despre sprijinul pentru aderarea la UE și extinderea cooperării moldo-austriece
27.05.2026
13:21
302
Vladimir Bolea cere modernizarea legislației pentru a susține investițiile în construcții eficiente energetic
27.05.2026
13:18
373
Guvernul dă undă verde Programului iDRIP: 60 de milioane de euro pentru modernizarea irigațiilor și sprijinirea fermierilor din Moldova
27.05.2026
12:36
272
Moldova aliniază cercetarea la standardele europene: foaie de parcurs 2026-2027 pentru egalitate de gen în știință și inovare
27.05.2026
15:57
44
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
77
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
97
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
233
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
303

271
Moldova aliniază cercetarea la standardele europene: foaie de parcurs 2026-2027 pentru egalitate de gen în știință și inovare
27.05.2026
12:21
302
Guvernul simplifică recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în străinătate, inclusiv pentru refugiați, în acord cu standardele europene
27.05.2026
12:02
437
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
472
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
383
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
27.05.2026
08:30
780
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
536
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
649
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
672
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
896
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
866
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
856
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
787
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
847
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
950
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1360
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi