Parlamentul European a acordat Premiul Saharov 2020 opoziției democratice din Belarus, care „s-a ridicat în fața unui adversar mult mai puternic”, apărând democrația
1269
Opoziția democratică din Belarus este laureata Premiului Saharov din acest an, o recunoaștere a eforturilor pentru apărarea democrației și libertății de gândire în fața unui regim brutal.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, decizia a fost anunțată în hemiciclul Legislativului european de la Bruxelles de președintele David Sassoli, în urma unei decizii anterioare a Conferinței președinților (Președintele și liderii grupurilor politice).
”Permiteți-mi să-i felicit pe reprezentanții opoziției din Belarus pentru curajul, reziliența și hotărârea acestora. S-au ridicat și rezistă ferm în fața unui adversar mult mai puternic. Cu toate acestea, ei au de partea lor ceva ce nu poate fi înfrânt niciodată de către o forță brută: adevărul. Prin urmare, mesajul meu pentru voi, stimați laureați, este de a rămâne puternici și de a nu renunța la lupta voastră. Reamintiți-vă că suntem de partea voastră”, a afirmat Președintele Sassoli, în urma deciziei.
”Aș dori, de asemenea, să adaug câteva cuvinte cu privire la uciderea recentă a unuia dintre finaliștii din acest an, Arnold Joaquín Morazán Erazzo, parte a grupului pentru mediu Guapinol. Grupul se opune unei mine de oxid de fier din Honduras. Este imperativ să fie lansată o anchetă credibilă, independentă și imediată în acest caz, iar cei responsabili trebuie să fie trași la răspundere”, a adăugat acesta.
Opoziția democratică din Belarus este reprezentată de Consiliul de coordonare, o inițiativă a ”femeilor curajoase” – printre care se numără candidata Svetlana Tihanovskaia, laureata premiului Nobel Svetlana Aleksievich sau activista politică Maryia Kalesnikava – dar și a unor personalități politice și reprezentanți ai societății civile, transdmite caleaeuropeana.ro.
Belarus se află în plină criză politică de la alegerile prezidențiale din 9 august, care au condus la o revoltă împotriva președintelui autoritar Aleksandr Lukașenko și a represiunii brutale ulterioare a demonstranților de către regimul acestuia.
Ceremonia de decernare a Premiului Saharov va avea loc la 16 decembrie.
Miercuri, Parlamentul a adoptat, de asemenea, noi recomandări prin care se solicită o revizuire cuprinzătoare a relațiilor UE cu Belarus.
Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este acordat anual de Parlamentul European. Premiul a fost înființat în 1988 pentru a aduce un omagiu persoanelor și organizațiilor care apără drepturile omului și libertățile fundamentale. Acesta este denumit în onoarea fizicianului și disidentului politic Andrei Saharov, iar valoarea premiului este de 50.000 EUR.
Anul trecut, premiul a fost acordat lui Ilham Tohti, un economist uigur care luptă pentru drepturile minorității uigure din China
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
01.09.2026
21:33
01.09.2026
21:06
01.09.2026
20:46
01.09.2026
20:27
01.09.2026
19:45
01.09.2026
19:32
01.09.2026
18:46
01.09.2026
18:17
01.09.2026
18:16
01.09.2026
18:14
01.09.2026
17:59
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Patru dintre cele mai bune filme românești ale anului, proiectate în premieră la ZFR Chișinău 2026. Acces liber și invitați de marcă
















