OPINIE // PPDA și PAS ar trebui să RENEGOCIEZE un nou acord de colaborare, iar dacă Maia Sandu va candida la funcția de președinte, atunci Platformei „DA” ar trebui să-i revină postul de PREMIER
2082
Facebook „Singura soluție pentru evitarea despărțiri PPDA de PAS și a PAS de PPDA, în final evitarea pierderilor alegerilor, o reprezintă refondarea blocului „ACUM”, prin renegocierea unui nou acord de colaborare, care să ofere celor două partide atât responsabilități, cât și funcții clare. Dacă Maia Sandu va fi susținută de PPDA la alegerile prezidențiale, viitorul premier ar fi normal și de bun-simț să fie dat de PPDA. Indiferent ce nume ar purta el”, se arată într-un material de analiză publicat de Deschide.md.
Potrivit sursei citate, alegerile prezidențiale din acest an au scos în vileag dezacordurile din interiorul blocului „ACUM”. „Vechi atitudini, acțiuni sau compromisuri politice, care de-a lungul timpului au adus blocului „ACUM” unele succese, inclusiv preluarea guvernării, sunt astăzi reinterpretate prin prisma egoismului politic și ignorând prioritățile asumate de-a lungul timpului: debarcarea lui Dodon și reangajarea R. Moldova în drumul spre UE dar, mai ales spre România.
Privind gâlceava celor două elemente ale blocului „ACUM”, PAS și PPDA, se creează senzația unui deja vu ce ne readuce în memorie modul în care segmentul unionist a fost fărâmițat și făcut nefuncțional politic. Orgolii, frustrări personale, interpretări eronate ale unor gesturi politice riscă să îngroape speranțe și o construcție politică, care, cel puțin pentru alegerile prezidențiale, constituie singura construcție politică ce-l poate înfrunta și debarca pe Dodon”, menționează autorul materialului.
Astfel, spargerea „ACUM”, în prag de alegeri, riscă să-l perpetueze pe Dodon în fruntea R. Moldova, cu toate consecințele ce decurg de aici: izolarea internațională, abandonarea firavului parcurs european și căderea R. Moldova pentru mult timp într-un nou ev rusesc.
„Mai mult, odată despărțite PAS și PPDA se vor confrunta fiecare în parte cu ruperi, fărâmițări și dezertări, care îi vor slăbi și vulnerabiliza pe termen mediu și lung. Soluția nu este desființarea blocului „ACUM” și intrarea în concurență a PAS cu PPDA. Intrarea celor două formațiuni în concurență va duce la sectizarea și antagonizarea propriului electorat existând riscul ca în turul doi, în pofida apelurilor liderilor, să nu-și mai poată mobiliza electoratul sau, și mai rău, să-și dea votul pentru Dodon din pură răzbunare. Nici ideea identificării, mai degrabă a scoaterii din joben, peste noapte, a unui candidat apolitic sau apartinic nu este o idee viabilă deoarece, cu tot efortul, acea persoana nu are, fizic, timp să convingă electoratul proeuropean și unionist, apriori pro-UE.
Singura soluție pentru evitarea despărțiri PPDA de PAS și a PAS de PPDA, în final evitarea pierderilor alegerilor, o reprezintă refondarea blocului „ACUM”, prin renegocierea unui nou acord de colaborare, care să ofere celor două partide atât responsabilități, cât și funcții clare. Dacă Maia Sandu va fi susținută de PPDA, viitorul premier, ar fi normal și de bun simț, să fie dat de PPDA. Indiferent ce nume ar purta el.
Intrarea în alegeri, în tandem, Maia Sandu președinte și premier de la PPDA ar fi, cel puțin la acest moment, singura variantă de a preveni destrămarea blocului „ACUM” dar și un nou impuls în alegerile prezidențiale și posibil parlamentare anticipate pentru electoratul lor și nu numai. Din concurența păguboasă a celor două partide va avea de câștigat numai Igor Dodon, iar vinovați vor fi doar liderii PAS și PPDA. Este mult mai ușor să repari blocul „ACUM” prin renegocieri înainte de prezidențiale, decât să lipești cioburile după eșec. Un eșec în alegerile pentru președinția R. Moldova va adânci și mai mult prăpastia dintre PAS și PPDA. Încă nu este târziu pentru a preveni fărâmițarea blocului proeuropean după „modelul” mișcării unioniste”, mai arată sursa citată.
16.12.2025
14:10
203
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
228
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
790
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
766
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
664
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1003
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
766
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
1011
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
12.12.2025
13:28
1443
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
11.12.2025
12:20
1616
Avertisment de ULTIMĂ ORĂ al serviciilor secrete ucrainene: Rusia creează o armată de DRONE în Transnistria, care urmează să fie folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea R. Moldova
16.12.2025
15:12
1
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
229
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
185
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
215
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
302
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
266
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
334
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
459
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
488
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
446
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
623
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
565
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
744
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
591
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
630
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
783
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
653
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
763
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
654
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
663
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
624
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
683
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
662
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
787
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
624
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














